F.C. şi Mişcarea Populară se bat pe dezertorii lui Gigi Chiru, din P.D.L.
Claudiu Palaz pare să fi căpătat atribuţii de „vânător“ de capete, în Mişcarea Populară
Neliniştea din formaţiunile de dreapta ale politicii româneşti s-a transformat într-un adevărat război purtat de liderii acestor formaţiuni. „Observator“ prezenta, în urmă cu mai puţin de două săptămâni, cazul lui Mihai Petre, proaspătul lider al organizaţiei municipale a partidului Forţa Civică, care odată venit în F.C. a început să-i racoleze pe foştii săi colegi din P.D.L.
Un prim exemplu a fost fosta preşedintă a Organizaţiei Tinerilor din Medgidia, Daniela Vasile, care s-a înscris în Forţa Civică, urmată de Ionuţ Andrei Stoian, preşedinte (atunci) al Organizaţiei Tinerilor din PDL Cernavodă. Mihai Petre a confirmat că Stoian îl va urma la F.C., însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Ieri, fostul prefect, Claudiu Palaz, a postat mai multe fotografii pe o reţea de socializare, în care apare şi tânărul Andrei Stoian. Mesajul lui Palaz era: „noii membri ai Mişcării Populare Cernavodă“. Altfel spus, Stoian deţine carnetul de partid la Forţa Civică, dar s-a alăturat Mişcării Populare, alături de alţi câţiva colegi ai săi din fostul P.D.L., iar Mihai Petre a rămas, din nou, pe dinafară, tocmai când se pregătea să construiască acolo o organizaţie puternică, avându-l pe Stoian responsabil de activitate.
Deşi, cel puţin la nivel declarativ, fostul prefect Palaz, susţinut de P.D.L., a infirmat orice implicare a sa în viaţa politică actuală, fotografiile recente postate chiar de el demonstrează contrariul.
Un alt aspect demn de luat în considerare este că liderul P.D.L. Constanţa, senatorul Gigi Chiru, nu pare să fie afectat de aceste modificări în structurile de conducere din teritoriu şi continuă să declare că este interesat să promoveze democrat-liberalii adevăraţi