Diabolicul poate îmbrăca neașteptate și inofensive forme, deși te-ai aștepta ca răul să fie distinct învelit în carcase urâte și să prezinte niște proeminențe în frunte, sub formă de muguri de coarne, eventual o limbă despicată, cam așa cum ai fost învățat să-l identifici pe diavol din picturile de pe pereții bisericii, imagini terfiante cu draci punând lemne pe focul de sub cazanele în care clocoteau etern păcătoșii.

De asemenea, nu te-ar surprinde ca de sub haina elegantă să se ițească o coadă, iar copitele să rupă pantofii din piele cu care e încălțat cel pe care l-ai crezut bun și s-a dovedit a fi dracul în persoană.

Ți-a zâmbit cu gura aia croită cu sapa, larg ți-a zâmbit și te-a prins în mreje. I-ai strigat să nu mai dea din mână pentru că-ți amintea de dictatorul proaspăt transformat în strecurătoare la un zid din Târgoviște, și te-a ascultat.

Și-a înfrânt pornirea de a gesticula, cu greu și doar pentru că l-ai rugat tu în gura mare. A învățat să-și facă cruce, tot pentru că tu, sătul de materialism dialectic, sătul să ți se dărâme biserici și să ți se spună că religia este opiul popoarelor, voiai un președinte cucernic. S-a prefăcut atât de bine încât puteai jura că doarme cu Biblia sub pernă, când în realitate, dormea tot cu operele cu Marx, Engels și Lenin. N-aveai de unde ști că tot Stalin era idolul său și tot ca Stalin va alege să te pună cu botul pe labe.

L-ai aplaudat când a făcut ordine în București și ai dat și tu o mână, un picior, o piatră din pavaj de ajutor. Ai scuipat, ai urlat, ai înjurat și-ai blestemat. Ai pupat mineri abrutizați, înfierbântați de mirosul sângelui, le-ai dat flori. I-ai făcut să se simtă justițiari eliberatori. L-ai aplaudat pe diavol când le-a mulțumit acestora că au scăpat capitala de elemente destabilizatoare, legionari, drogați și dușmani ai poporului ce zăceau atunci cu oase rupte, capete