Google a anunţat că finanţează o iniţiativă pentru dezvoltarea unei unelte unice pentru toate produsele care să identifice pozele în care apar minori violaţi sau în ipostaze sexuale, după ce chiar şi premierul Marii Britanii, David Cameron a cerut giganţilor internetului să ia atitudine.
Compania americană le-a mărturisit celor de la "The Telegraph" că lucrează la o nouă tehnologie care va permite rivalilor să-şi împartă informaţii despre imagini în care copiii sunt abuzaţi, pentru a le scoate de pe internet. Astfel, Google vrea să facă un cod unic, care să funcţioneze pe mai multe platforme şi care să nu depindă de o anumită firmă.
Noua bază de date, care va fi operaţională într-un an, va permite ca pozele cu minori să fie şterse de pe internet, dacă au fost identificate şi catalogate deja de către Internet Watch Foundation, o organizaţie de protecţie a minorilor. Pe lângă investiţia în acest soft, Google donează 5 milioane de dolari către dezvoltatori independenţi, pentru a realiza unelte de luptă împotriva pornografiei cu minori.
Criticaţi de David Cameron
David Cameron, prim-ministrul Marii Britanii a criticat marile companii, spunând că îl scârbesc materialele care sunt disponibile online. El a cerut firmele să nu mai caude scuze.
Presiunea asupra giganţilor a survenit în Marea Britanie după ce doi criminali care au ucis două fete de cinci, respectiv 12 ani, accesau poze indecente cu minori pe internet.
Sistemul pus la punct acum va funcţiona prin distribuirea datelor despre imaginile care au fost identificate şi considerate ilegale printr-un soft creat în 2008. Astfel, motoarele de căutare şi alte produse le vor putea identifica uşor pe internet, pentru a le elimina. Până acum lucrul acesta nu se putea realiza deoarece nu exista un standard al industriei.
David Drummond de la Google a declarat pentru "The Telegraph" că