Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de mineri vor petrece concediul aici!

Publicat in Impact in Gorj, luni 17 iunie 2013 ·

Conducerea CE Oltenia şi-a propus să transforme Stațiunea Săcelu într-o zonă de agrement modernă şi profitabilă iar acest lucru se pare că le va reuşi. Pentru început au fost alocaţi banii necesari pentru modernizarea plajei iar rezultatele dovedesc că acolo unde există voinţă şi implicare, există şi rezultate bune.

La Stațiunea Săcelu au început primele lucrări de modernizare şi reabilitare. Investițiile aprobate de conducerea CE Oltenia privesc pentru început atragerea turiștilor, încât numărul celor veniți să profite de plajă și apa termală din bazine să fie din ce în ce mai mare. Aşa se face că modernizările sunt în plină desfăşurare iar conducerea CE Oltenia speră ca în următoarele zile acestea să se finalizeze încât să se poată deschide sezonul estival. Din partea personalului companiei, aproximativ 1.000 de mineri au ales să-şi petreacă zilele de concediu la Stațiunea Săcelu. Dacă până acum turiștii veneau la Săcelu pentru a profita de efectele benefice ale apei termale, acum aceştia vor veni din plăcere pentru că vor fi încântaţi să descopere o plaja modernă. De exemplu în loc să mai stea pe cearceafuri sau pe prosoape, turiştii vor avea la dispoziţie şezlonguri iar o parte din fosta plajă va fi ocupată acum de măsuţe cu umbreluţe. Și asta nu e tot, va exista o diversitate de modalităţi de distracţie pentru turiști iar timpul va fi petrecut într-un mod plăcut şi asta ca urmare a faptului că pietrişul a fost înlocuit cu nisip fin. Noul administrator Valentin Mogoe a declarat că va încerca să se implice încât Staţiunea Săcelu să închidă anul pe profit. La rândul lui, Directorul Strategii Dezvoltare din cadrul CE Oltenia Ion Petroniu doreşte să se pună „stop!” tuturor scurgerilor din unitate, în aşa fel încât la finalul anului, în urma calculelor efectuate între cheltuieli şi încasări, Staţiunea Săcelu să funcţioneze pe profit. În ceea ce priveşte serv

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°