Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da luni o decizie definitivă în dosarul de corupţie al primarului Gheorghe Falcă referitor la o tranzacţie imobiliară făcută în 2005, după ce două instanţe l-au achitat pe edilul judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
La ultimul termen al recursului, în 4 iunie, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei supreme pedepse cu închisoarea pentru primarul din Arad, Gheorghe Falcă, şi pentru celelalte trei persoane judecate alături de acesta.
Procurorul a susţinut atunci că probele aflate la dosar dovedesc pe deplin vinovăţia edilului, dar şi a celorlalţi trei inculpaţi, iar faptele comise sunt grave pentru că a fost implicată autoritatea locală şi funcţia pe care o deţinea Falcă.
Magistratul a arătat că instanţele inferioare au dispus în mod greşit achitarea edilului şi a complicilor săi, cerând judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dispună condamnarea la închisoare cu executare pentru cei patru, fără a menţiona cuantumul de pedeapsă pentru fiecare.
Instanţa supremă a rămas în pronunţare în acest caz, stabilind să dea o decizie definitivă în 17 iunie.
În acest dosar, Tribunalul Alba a dispus în 22 mai 2012 achitarea lui Gheorghe Falcă pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia fiind menţinută în 28 ianuarie 2013 de magistraţii Curţii de Apel Alba-Iulia, care au respins recursul procurorilor anticorupţie. Decizia a fost contestată la instanţa supremă de DNA.
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în 2007, pentru fapte de corupţie privind o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005.
Alături de Gheorghe Falcă au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi