Constituţiile din 1991 şi 2003 au avut fiecare cel puţin câte un element hotărâtor, în jurul căruia au gravitat toate celelalte prevederi. Fiecare a avut un nucleu care a făcut posibilă atragerea interesului cetăţenilor, cei care, până la urmă, decid soarta unei Constituţii. Fiecare a avut o miză transferată omului simplu, astfel încât acesta să voteze, chiar şi fără a fi cu adevărat interesat sau suficient informat, întregul ansamblu de prevederi şi modificări.
Constituţia din 1991 a avut darul de a fi prima lege fundamentală post-comunistă şi de a fi prezentată drept forma de garantare a libertăţii personale, atât de râvnită înainte de 1989 şi atât de prost înţeleasă la începutul anilor 90. De aceea poate nici nu a ieşit perfectă, aşa cum ar fi trebuit, ca orice lege fundamentală a oricărui stat democratic.
În 2003, totul a gravitat în jurul viitoarei apartenenţe a României la NATO, la structurile europene şi a eliminării obligativităţii efectuării stagiului militar. Au fost elementele magice care au atras lumea la vot, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de un artificiu tipic PSD-ului de la acea vreme legat de prezenţă, respectiv alocarea a două zile pentru referendumul de aprobare, "condimentat" din plin cu urne mobile şi voturi multiple.
De data aceasta, modificările aduse Constituţiei nu au niciun "agaţament" suficient de convingător pentru majoritatea cetăţenilor României. Sunt prea multe şi prea mărunte, discutate pe bandă rulantă de o comisie exclusiv politică, pe care o conduce Crin Antonescu şi care tratează orice propunere din afara politicii ori din afara Puterii prea arogant ori zeflemitor. Nimic din ceea ce se discută acolo nu atrage suficient de serios atenţia marii mase a cetăţenilor, pentru care, în definitiv, ar trebui făcute toate aceste modificări.
Relaxarea respectivei comisii şi a actualei Puter
