Cinci tineri din Sfântu Gheorghe vor reprezenta orașul în cadrul unui proiect internațional de voluntariat finanţat de Uniunea Europeană. Cei cinci sunt voluntari ai Asociației de Tineret Ecou și participă, alături de alţi cinci tineri din Georgia şi mai mulţi tineri din Estonia, la acțiuni de voluntariat, timp de o lună de zile.
„Cei cinci tineri sunt voluntari de bază ai Asociaţiei Ecou și vor face voluntariat în Rouge, un mic orăşel din Estonia, zilnic, minim șase ore. Voluntarii covăsneni vor avea asigurate transportul, masa şi cazarea, şi chiar şi bani de buzunar. Pentru o lună de zile, cei cinci tineri pot fi considerați „ambasadorii” tinerilor din Sfântu Gheorghe, dar și din României în Estonia și sperăm să petreacă un timp de calitate și să se întoarcă plini de experiențe binevenite și să activeze cu succes în continuare pe tărâmul voluntariatului, una dintre zonele cele mai deschizătoare de minți, dar și de oportunități”, a declarat coordonatorul de programe al Asociației Ecou, Mădălin Guruianu.
Cei cinci – Ana Maria Hanu, Bianca Brandiu, Raluca Cernescu, Ana Iuteş şi Ionuţ Arad – sunt elevi în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Mihai Viteazul (CNMV), și au fost recomandați pentru acest proiect de către Centrul de Tineret HITI din Sfântu Gheorghe, asociația parteneră din Sfântu Gheorghe a asociaţiei de voluntari din Estonia care a lansat invitaţia de participare.
Comentarii.
Cinci tineri din Sfântu Gheorghe vor reprezenta orașul în cadrul unui proiect internațional de voluntariat finanţat de Uniunea Europeană. Cei cinci sunt voluntari ai Asociației de Tineret Ecou și participă, alături de alţi cinci tineri din Georgia şi mai mulţi tineri din Estonia, la acțiuni de voluntariat, timp de o lună de zile.
„Cei cinci tineri sunt voluntari de bază ai Asociaţiei Ecou și vor face voluntariat în Rouge, un mic orăşel din Estonia, zil