In anii 92-94 am scris un roman pe care nici pana zi nu l-am publicat. Am avut mai multe motive. Unul ar fi ca nu m-a multumit, nu mi-a “iesit” estetic vorbind. Alt motiv pentru a-l pastra in sertar a fost ca la data scrierii romanului, amintirile erau confuze, evenimentele (anii 88-92) prea aproape. Nu ma detasasem destul de ele.
Azi ma bate gandul sa reiau manuscrisul, pentru ca dupa 20 de ani lucrurile sunt ceva mai limpezi. Prima scena se petrece in timpul protestelor din Piata Universitatii. Zeci de mii de oameni, pe seara, asculta discursurile mai multor vorbitori aparuti la balcon. Se scandeaza”Noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa! sau “Jos Ilieeeescu1! “” ” Jos comunismul! ”FSN KGB! ”etc. Nu stiu daca cineva a adunat acel folclor, ar fi interesant. Ei bine, personajele mele aflate undeva pe un trotuar (unul student, celaltalt un gazetar ( care aruncase manifeste in 1988 anti-Ceausescu aproape de locul actiunii si fusese inchis ) se imbatau cu aceasta iluzie de libertate si putere a demos-ului. Fireste, era o iluzie. Volumul doi daca l-as scrie azi, ar fi istoria unei dezamagiri. Dezamagirea acelei generatii care a avut mari sperante la revolutie si care a esuat in ratare, alcoolism, droguri, marginalitare. Sau a parasit Romania cand au ramas fara speranta. Cei ramasi acasa s-au instrainat sufleteste, au devenit cinici, au facut politica si avere, s-au ticalosit pentru ca au ramas fara iluziile si sperantele din 90.
Am fost in Piata Universitatii de la inceput, dupa un miting in piata de Gaulle, pana la final. Totul a inceput dupa ce o mana de oameni a blocat bulevardul Magheru intre hotelul Intercontinental si unde locul unde fusese biserica Enei. Aici avusese loc confruntarea decisiva cu Ceausescu. Locul fusese ales exact din cauza acestei incarcaturi simbolice. Cum participasem in decembrie 89 la tot ce se intamplase acolo, aveam inca i
