Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul local, fondurile europene sau creditele, sansa dezvoltãrii Statiunii Parâng

Publicat in Cronica Vaii Jiului, duminică 16 iunie 2013 ·

Peste 3 milioane de euro a alocat Primãria Petrosani din fonduri proprii pentru cel mai important proiect investitional pe care vrea neapãrat sã-l finalizeze, respectiv dezvoltarea domeniului schiabil din Parâng. Pe lângã acesta, mai existã o serie de proiecte ce asteaptã implementarea, dar situatia este destul de încurcatã, dat fiind faptul cã banii de la bugetul de stat sunt inexistenti.

Primãria Petrosani vrea cu tot dinadinsul sã finalizeze lucrãrile la proiectul ce vizeazã dezvoltarea domeniului schiabil din masivul Parâng, chiar dacã alocatiile de la buget au fost sistate. Pânã acum, s-au cheltuit 7, milioane de euro, dintre care 3,1 milioane de euro sunt de la bugetul local, o sumã uriasã în actualele conditii de recesiune financiarã. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi spune cã administratia publicã se bazeazã pe fondurile europene, un parteneriat public – privat ori pe contractarea unui credit pentru finalizarea acestui important proiect investitional.

„Cel mai important proiect, pe care vreau sã-l ducem la bun sfârsit, este dezvoltarea domeniului schiabil. Orice variantã de finantare, care este legalã si accesibilã o vom aplica, fie cã este vorba despre fonduri europene sau parteneriat public – privat.

Noi suntem deschisi la orice variantã, însã în acest moment nu putem sã facem altceva decât sã mergem pe fonduri guvernamentale, care însã nu au venit si probabil cã sunt sanse destul de mici sã vinã anul acesta sau mergem în continuare pe procedura de împrumut pentru a putea sã finalizãm telescaunul TS3”, a declarat primarul municipiului Petrosani, Tiberiu Iacob – Ridzi. Acesta a precizat cã, odatã cu finalizarea telescaunelor TS 3 si TS 4, a cãrui constructie încã nu a demarat, din punct de vedere strict al domeniului schiabil, al pârtiilor, vorbim despre un grad de deschidere de 60 la sutã. Pentru Statiunea Parâng proiectul este extrem de ge

Articolul in Cronica Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 50 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°