În satul românesc tradiţional, moaşa de neam veghează intrarea copiilor în lume. Ea are o funcţie precisă, pe care în timp a concurat-o şi a pus-o în umbră altă femeie, naşa, al cărei rol se leagă de ritualul creştin al botezului. Dar romanul unei scriitoare italiene dezvăluie că în Sardinia se păstrează altă funcţie împlinită de o femeie – accabadora, cea care aduce sfârşitul muribunzilor care se chinuie într-o lungă agonie.

Intrarea în lume a unui copil şi ieşirea din lume sunt vegheate de o femeie, în mod firesc bătrână, cunoscătoare a rosturilor vieţii, căci naşterea şi moartea sunt praguri de trecere dintr-o lume în alta pe care omul nu are cum să le treacă singur, ci ajutat. Apropierea de marea taină a morţii, familiaritatea cu ea conferă accadorei înţelepciune, o învăluie aura de mister şi de teamă, căci poate rosti blesteme cumplite.

Accabadora este şi titlul romanului care a consacrat-o pe Michaela Murgia în Italia şi i-a adus şapte premii literare, tiraj depăşind jumătate de milion de exemplare, şir de traduceri în peste 20 de ţări. Un succes fulminant şi surprinzător, care confirmă vechea ipoteză a lui Mircea Eliade privind persistenţa sacrului în lumea modernă, iar aici nici măcar nu este vorba de camuflarea lui în profan, ci de o coexistenţă.

Satul Soreni păstrează încă obiceiuri şi cutume străvechi, datinile sunt respectate riguros, ceremoniile creştine se ţin după rânduiala bisericii, dar alte rituri se desfăşoară în tăcere şi acoperite de întuneric, departe de ochii preotului. Credinţele păgâne persistă, persistă şi practicile magice: zidul de la hotarul dintre două proprietăţi este mutat şi garanţia şederii lui statornice îl dă o jertfă – un căţeluş îngropat viu în zid, dar care este salvat.

Povestea din centrul romanului este cea a unei legături dintre mamă şi fiică neobişnuite – Maria Listru s-a născut la ani buni după