Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta contrazice Guvernul şi Banca Naţională: Nu cerem derogări la FMI

Publicat in Adevarul, duminică 16 iunie 2013 ·

Premierul Ponta spune că Guvernul nu cere derogări FMI, fără referire la faptul că în scrisoarea trimisă FMI în această săptămână şi prezentată pe site-ul Mediafax se afirmă, la 10 iunie, că Guvernul şi BNR au cerut o extindere cu 3 luni şi „solicită“ derogări la criterii de performanţă neîndeplinite.

„Nu cerem derogări, suntem cu toate prior action-urile, mai avem anunţarea câştigătorului la CFR Marfă şi cu toate celelalte suntem în regulă“, a spus Ponta la RTV.

El nu a făcut însă vreo referire la faptul că scrisoarea pe care a transmis-o către FMI în această săptămână ar fi greşit formulată de Guvern, la timpul prezent spre deosebire de modul de referire în cazul cererii de prelungire a programului.

„Pentru a avea timpul necesar implementării măsurilor corective propuse, am solicitat o prelungire a programului cu trei luni, până la finele lunii iunie 2013. Având în vedere performanţa realizată de noi în cadrul programului susţinut de FMI, UE şi Banca Mondială, dar şi măsurile corective adoptate, Guvernul României şi Banca Naţională a României (BNR) solicită derogări pentru criteriile de performanţă neîndeplinite şi finalizarea evaluărilor şapte şi opt“, se afirmă în documentul datat chiar la 10 iunie şi postat pe site-ul Mediafax.

Acordul cu FMI se va încheia în orice condiţii, Consiliul Director al Fondului urmând să analizeze pe 26 iunie dacă România a îndeplinit precondiţiile pentru finalizarea cu succes a acordului cu instituţia financiară, iar în cazul unei evaluări negative înţelegerea va expira de facto, au declarat, la finele lunii mai, pentru Mediafax surse guvernamentale.

În scrisoarea transmisă în această săptămână FMI şi datată 10 iunie se arată că România a îndeplinit doar două dintre cele cinci criterii de performanţă cantitative şi tot două dintre cele cinci ţinte indicative stabilite pentru finele lunii decembrie 2012,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 2 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Rafinăriile de petrol din Spania se închid în urma penei majore de curent

HotNews acum 4 ore
Mai multe rafinării de petrol din Spania, inclusiv cele două fabrici operate de Moeve, al doilea operator ca mărime din peninsula iberică, au fost închise luni după pana majoră de curent care a afectat Spania și Portugalia, informează Reuters. Un pu

Cum au răspuns Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi la prima dezbatere prezidențială. Cine a avut cel mai echilibrat discurs?

Gandul acum 48 minute
În primele 30 de minute ale dezbaterii, Rainman, în parteneriat cu Gândul, a evaluat gradul de obiectivitate al candidaților pe o scară de la 1 (subiectivitate maximă) la 10 (obiectivitate maximă), luând în calcul criterii precum utilizarea argument

Incendiu la un tren marfar care transporta cereale, în Timiș

Press Alert acum 45 minute
Foto: Arhivă Pompierii au fost alertați printr-un apel la 112, luni seara, pentru a interveni la un incendiu care a izbucnit luni la locomotiva unui marfar care transporta aproximativ 800 de tone de cereale. Incidentul s-a produs în comuna timișeană

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 2 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

România, locul I pe echipe la Olimpiada Balcanică de Matematică

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Educației a prezentat luni seara medaliile obținute de elevii români. Astfel, au luat medalii de aur elevii Emanuel Mazăre- Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești, Radu Stoleriu- Colegiul Național Emil Racoviță din Iași, Pavel C

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 8 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Marius Tucă Show începe marți, 29 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Cancan acum 57 minute
Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

12°
lun.

5°/18°
mar.

3°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

4°/19°
mar.

4°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
Constanta
acum

lun.

5°/14°
mar.

3°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

6°/20°
mar.

7°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

16°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°