Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin 112 de un participant la traficul rutier, despre faptul că pe DE 79, pe raza comunei Drăguţeşti, a avut loc un accident de circulaţie. Urmare a cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că un șofer de 20 ani, din comuna Drăguţeşti, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, din direcţia Rovinari în direcţia Târgu-Jiu, nu a acordat prioritate de trecere unui localnic 29 ani, care se angajase în traversarea străzii ca pieton, prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, acesta fiind transportat în stare gravă cu ambulanța la secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu”, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. (A.F.)
Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin 112 de un participant la traficul rutier, despre faptul că pe DE 79, pe raza comunei Drăguţeşti, a avut loc un accident de circulaţie. Urmare a cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că un șofer de 20 ani, din comuna Drăguţeşti, în timp ce conducea un autoturism pe D.E. 79, din direcţia Rovinari în direcţia Târgu-Jiu, nu a acordat prioritate de trecere unui localnic 29 ani, care se angajase în traversarea străzii ca pieton, prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, acesta fiind transportat în stare gravă cu ambulanța la secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu”, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Condu