Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată Aleea Celebrităților din Sibiu? Primele șase stele au fost dezvelite | Galerie FOTO

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 16 iunie 2013 ·

După modelul ”Walk of Fame”, la Sibiu a fost inaugurată Aleea Celebrităților, în mijlocul unui parc ce face legătura dintre primul teatru din România și viitorul nou teatru al orașului fostă Capitală culturală europeană.

1 /.

”Personalitate unică a teatrului european”, regizorul Eugenio Barba a primit prima stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu. ”Pentru ridicarea cercetării la rang de artă și pentru crearea de școli de teatru și antropologie”, după cum a citit Constantin Chiriac din motivarea decernării acestei ”stele”. Inaugurată sâmbătă seara, Aleea Celebrităților din Sibiu are primele șase stele închinate unor personalități culturale.

Printre aceste nume este și cel al regizorului Silviu Purcărete. În bine cunoscutu-i stil, Purcărete a comentat această inițiativă. ”Noi suntem doar stele, Chiriac e firmamentul. Ştiu că sunt plimbări cu căţeii aici, asta e o chestie care chiar îmi face plăcere. Aceste plăci vor intra în natură, vor fi fi frumos colorate şi vor primi patina timpului”, a spus Purcărete.

Sâmbătă seara, în Parcul Cetății, alături de Eugenio Barba și Silviu Purcărete, au mai primit câte o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu regizoarea Ariane Mnouchkine , regizorul Declan Donnellan, criticul de teatru George Banu şi, postmortem, Nakamura Kanzaburo XVII, actor Kabuki.

Stele pentru excelență

Constantin Chiriac consideră că Aleea Celebrităților este amplasată în locul ideal, având în vedere că parcul pe care îl străbate face legătura între primul teatru din Sibiu, construit în 1787, și viitorul teatru, plănuit a fi ridicat în anii următori. ”Este o recunoaștere a excelenței culturale în lume, în acest spațiu extraordinar”, a spus Chiriac.

George Banu spune că este onorat de această distincție. ”Mă bucur că primesc această onoare la Sibiu, care mă leagă de tinereţe me şi de descoperirea lui Dostoievski.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 11 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 7 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 7 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 3 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă

BusinessMagazin acum 10 ore
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă de către Senat.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 10 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Unde va fi întrerupt curentul electric, marți 14 octombrie 2025? Zonele afectate din județul Constanța

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților.„Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Vestea anunțată de ministerul Finanțelor. Sunt 4 miliarde de euro

Gandul acum 8 ore
Ministerul Finanțelor anunță că a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euro-obligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

Vremea

București
acum

mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

9°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°