Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Ponta restituie subvenţiile crescătorilor de animale

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 17 iunie 2013 ·

Guvernul va renunţa la procesul cu cele câteva sute de fermieri vrânceni pentru subvenţiile la bovine din 2010. Un proiect de act normativ al Ministerului Agriculturii va reglementa situaţia acestor subvenţii pentru acei fermieri care au avut şi datorii la bugetele locale sau de stat atunci când au solicitat sprijinul financiar european pentru animalele din gospodării. Ordonanţa de urgenţă pregătită de guvern prevede că, la acordarea subvenţiilor pentru animale, nu se va mai ţine cont de declaraţiile pe proprie răspundere referitoare la datoriile către bugetul de stat sau cel local. De asemenea, în cazul crescătorilor de animale de la care au fost recuperate subvenţiile, aceşti bani vor fi restituiţi printr-o procedură care urmează să fie pusă la punct în următoarea lună. Este vorba de aproape 27 milioane lei.

„Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând primele prevăzute la art.1 pe care beneficiarii trebuie să le restituie ca urmare a verificărilor efectuate de către centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi/sau a municipiului Bucureşti dispuse prin deciziile emise de camerele de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti în cadrul misiunii „Auditul performanţei privind implementarea, administrarea şi gestionarea programului de identificare şi înregistrare a animalelor şi a utilizării bazei de date în acordarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin din partea statului pentru perioada 2007 - 2010”, se arată în proiectul ordonanţei de urgenţă.

Decizia Guvernului pune punct harababurii instalate în 2010 în ceea ce priveşte subvenţiile pentru bovine. Miniştrii pedelişti de atunci au pus o condiţie considerată nelegală din punct de vedere al legislaţiei europene prin care acordarea subvenţiilor era condiţionată de plata tuturor taxelor şi impozitelor la bugetul local sau de stat. După trei

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 40 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°