Până la 31 iulie se desfășoară prima perioadă de depunere a formularelor de acordare a unei cote de lapte din rezerva națională.
Producătorii care accesează rezerva națională trebuie să îndeplinescă două condiții, cumulativ: să fi depășit cota individuală de lapte – ori și-au început activitatea în timpul anului de cotă; să dețină exploatații cu un efectiv minim de două vaci de lapte, la sfârșitul anului de cotă sau la data solicitării.
Cererea va fi însoțită de un act de identitate, codul unic de înregistrare, cardul de identificare a exploatației la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pașapoartele vacilor de lapte care fac obiectul extinderii exploatației sau investiției noi pentru care a solicitat cota din rezerva națională, documentele prin care demonstrează cantitatea de lapte obținută și comercializată din exploatația pentru care a solicitat cota din rezerva națională și declarație pe propria răspundere privind surplusul cantității de lapte vândute direct față de cota deținută, în cazul solicitării de cotă din rezerva națională pentru vânzări directe.
Cantitatea minimă a cotei din rezerva națională ce poate fi solicitată de către producători este de 1.000 de litri, iar cantitatea maximă este de 1.800.000 de litri.
Formularele tip se depun la centrul județean APIA pe raza căruia funcționează exploatația.
Până la 31 iulie se desfășoară prima perioadă de depunere a formularelor de acordare a unei cote de lapte din rezerva națională.
Producătorii care accesează rezerva națională trebuie să îndeplinescă două condiții, cumulativ: să fi depășit cota individuală de lapte – ori și-au început activitatea în timpul anului de cotă; să dețină exploatații cu un efectiv minim de două vaci de lapte, la sfârșitul anului de cotă sau la data solicitării.
Cererea va fi însoțită d