Elevii claselor a opta de la Şcoala „Corneliu Coposu” au simţit pentru ultima dată emoţiile sunetului de clopoţel, în ultima zi de şcoală petrecută în calitate de elevi ai acestei şcoli. Multe emoţii şi multe regrete se puteau citi vineri pe feţele elevilor, care, cu melancolie, priveau în urmă la cei opt ani petrecuţi în această şcoală, mai întâi sub tutela domnilor învăţători, iar mai apoi sub atenta îndrumare a profesorilor. La ceas de mare sărbătoare pentru tinerii absolvenţi, au fost alături de ei părinţii, prietenii şi cunoştinţele care au venit să-i felicite. Vădit afectat de emoţii, directorul instituţiei, Marcel Petrean, şi-a exprimat mulţumirea pe care o are, văzând încununarea muncii profesorilor şcolii în performanţele elevilor. În cele trei clase care au terminat stadiul gimnazial în acest an au fost înscrişi 84 de elevi, dintre aceştia mulţi remarcându-se cu rezultate deosebite la olimpiadele şi concursurile şcolare. Elevele care au reuşit să termine toţi cei patru ani de şcoală cu media zece, Baidoc Andreea Larisa, Cupşa Georgiana Ştefania şi Riza Andrada Adela au fost felicitate pentru performanţa lor şi au fost răsplătite de Fundaţia „Corneliu Coposu” cu suma de 200 de lei. La festivitate au fost prezenţi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai Primăriei, care au adresat un mesaj de încurajare absolvenţilor din partea instituţiilor pe care le reprezintă.
Elevii claselor a opta de la Şcoala „Corneliu Coposu” au simţit pentru ultima dată emoţiile sunetului de clopoţel, în ultima zi de şcoală petrecută în calitate de elevi ai acestei şcoli. Multe emoţii şi multe regrete se puteau citi vineri pe feţele elevilor, care, cu melancolie, priveau în urmă la cei opt ani petrecuţi în această şcoală, mai întâi sub tutela domnilor învăţători, iar mai apoi sub atenta îndrumare a profesorilor. La ceas de mare sărbătoare pentru tinerii absolvenţi, au