Pentru cele trei clase de absolvenţi de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, clopoţelul a sunat vineri ultima dată în instituţia în care şi-au petrecut mare parte din ultimii opt ani.
Trei clase de elevi au încheiat vineri cursurile la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” şi se pregătesc, de acum, pentru viaţa de liceu. Alături de ei au fost, din partea oficialităţilor locale, subprefectul Lucian Băican, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Valer Crişan, viceprimarul Fazakas Nicolae şi inspectorul şcolar Marcel Lucaciu, toţi felicitându-i pe absolvenţi şi dându-le şi câteva sfaturi pentru a trece mai uşor peste încercările care îi aşteaptă. De felicitări suplimentare au avut parte cei cinci şefi de promoţie ai şcolii, care au avut în clasele V – VIII numai medii de 10: Oana Barbur, Tudor Cornea, Ioana Nechita şi Andrada Vid, din clasa a VIII-a C, şi Bogdan Eszter, din clasa a VIII-a B.