* prin acţiunile pe care le-au avut în ultima vreme, jandarmii brăileni demonstrează că, uneori, viaţa bate filmul * de exemplu, deşi pare ceva banal, paza unei conducte de ţiţei se dovedeşte, în vremurile noastre, o misiune aproape imposibilă * jandarmii au reuşit, însă, să arate că pot avea succes chiar şi în cele mai potrivnice condiţii

Au mers, cu noroiul până la glezne, în linişte totală. Nu conta greutatea echipamentului complet pe care îl cărau în spate, nu contau ploaia şi nici vântul rece, important era să nu facă zgomot şi să rămână neştiuţi în întuneric. La cea mai mică bănuială că sunt acolo, misiunea ar fi fost compromisă şi trebuia abandonată. Iar ca să abandonezi, după ce ai bântuit nopţi la rând pe câmpuri, kilometri întregi, pe cea mai vitregă vreme, nu era o opţiune... Aşa că, tăcuţi şi atenţi, au continuat să meargă. La un moment dat, aparatura de vedere pe timp de noapte le-a arătat un individ, la câţiva zeci de metri distanţă. Un bărbat ce mergea încet, ascultând atent sunetele nopţii şi încercând să desluşească în întuneric tot ce mişcă în jur. Ce să caute un astfel de personaj pe câmp, în toiul nopţii şi în luna martie, când activitatea agricolă e zero? Clar, e santinelă... Comandantul a dat ordin prin semne: "Culcat!". Silueta s-a apropiat şi a trecut la câţiva metri de ei, fără să simtă nimic. "Salt înainte!". Toată grupa s-a pus în mişcare, deplasându-se agil, dar discret. Fără succes! Încă o noapte de marş pe zeci de kilometri avea să fie irosită. Informaţiile adunate din teren indicau, însă, precis, că hoţii urmează să acţioneze în zonă. Aşa că în noaptea următoare au luat-o de la capăt: au coborât din dubă la distanţă sigură şi au plecat în patrulare pe jos, având de acoperit o arie de zeci de kilometri. Consemnul era acelaşi: linişte totală, iar de data asta norocul a ales să fie de partea lor. Au zărit, la sute de metri