Câţi orădeni ştiu că încă din 2011 în oraş există un Teatru de Vară? Şi, mai ales, câţi au fost vreodată acolo la un spectacol?
Amfiteatrul construit din bani publici în Bastionul Ciunt al Cetăţii a rămas aproape nefolosit pentru că nimeni nu vrea să-l gestioneze, iar cei mai îndreptăţiţi să-l folosească, şefii celor două teatre din Oradea, se rezumă la a reproşa că proiectul nu e bun...
Fifty-fifty
Ideea construirii unui Teatru de Vară în Cetatea Oradea a existat încă din 2004, dar s-a concretizat, cu greu, abia în octombrie 2007. Cu aprobarea aleşilor locali şi judeţeni, Consiliul Judeţean Bihor şi Administraţia Imobiliară Oradea s-au asociat pentru a amenaja în Bastionul Ciunt un amfiteatru pentru spectacole de vară, obligându-se să suporte fifty-fifty costurile investiţiei, adică 3 milioane lei. Înţelegerea era că, după finalizarea acesteia, se va decide şi cine o va administra.
Potrivit acordului, CJ a organizat un concurs de idei, al cărui câştigător a fost arhitectul Ernest Pafka. Deşi s-a consultat cu reprezentanţii de atunci ai Teatrului de Stat, acesta n-a putut gândi scena cum voia, ci puţin mai mică, din cauza unor ziduri medievale descoperite în timpul lucrărilor.
Inaugurare şi atât
Executat de firma Constructorul Sălard, Teatrul de Vară are o capacitate de 800 de locuri, o scenă de 103 metri pătraţi în formă de trapez, sub care au fost amenajate cabine pentru actori, ba chiar şi băi dotate cu duşuri, plus un spaţiu pentru recuzită şi decoruri. În baza aceluiaşi proiect, în corpul L al Cetăţii a fost amenajată şi o zonă pentru o viitoare cafenea.
Chiar dacă lucrările au fost recepţionate abia în noiembrie 2011, amfiteatrul a fost inaugurat cu fast în avans, în luna august, când trupa Experidance din Ungaria, cu 23 de dansatori, a dat aici un show de teatru-dans. "Artiştii au spus că scena e prea mică, dar şi-au