Braşoveanul Horia Mihail, unul dintre cei mai renumiţi pianişti români ai momentului, a câştigat prestigiose concursuri de interpretare, a concertat cu mari artişti şi cu majoritatea orchestrelor simfonice din România şi importante orchestre internaţionale. Din 2009, este solist al Orchestrelor şi Corurilor Radioului naţional. Pianistul Horia Mihail a avut primul concert la vârsta de 10 ani, în oraşul tinereţii sale, Braşovul, oraş în care s-a întors în 2002, după 10 ani petrecuţi în America. Ţară în care a studiat, a fost profesor, a învăţat să aibă spirit pragmatic, dar în care nu se simţea..acasă. Acasă era în Scheiul său drag unde se născuse, şi pe dealurile căruia mai fugea la joacă, după orele de studiu. Iniţial, ar fi vrut să cânte la vioară, dar părinţii au ales pianul, pentru că nu se gândeau că va face o carieră din muzică. Ei ar fi dorit să ajungă medic ca mama sau avocat ca tata. A studiat cu profesoara Stela Drăgulin, i-a plăcut foarte mult pianul, şi când a terminat clasa a-8-a la şcoala de muzică, familia l-a trimis la un liceu mai puţin solicitant.
• A vrut neapărat la Şaguna
A vrut neapărat să intre la Şaguna şi le-a spus părinţilor că nu va scrie nimic la examenul de admitere pentru liceul ales de ei. După liceu, a mers la Academia de muzică din Bucureşti. Era preşedintele Ligii studentilor din Conservator, dar mergea şi în Piaţa Universităţii, pentru că avea puternice convingeri anti-comuniste. După doi ani la Academia de Muzică a plecat în străinătate pentru continuarea studiior. Pentru că unele piedici administrative l-au împiedicat să echivaleze cei doi de ani de facultate din România, în America a trebuit să o ia de la capăt. A terminat într-un an cursurile Universităţii din Illinois pe care ar fi trebuit să le facă în…4 ani. Studenţii străini nu primeau bursă decât un an, aşa că a luat repede o decizie. A terminat mas