Slujitorii Bisericii au acuzat-o de blasfemie, iar psihologii i-au contestat „capacităţile”, însă nu Rita Mureşan a brevetat „terapia cu îngeri”, ci americanca Doreen Virtue, colega lui Carmen Harra la Hay House Radio...
Dacă peste Ocean fenomenul s-a transformat într-o afacere extrem de profitabilă, există un institut dedicat şi s-au publicat zeci de cărţi despre comunicarea cu îngerii, pe malurile Dâmboviţei terapia „Made in USA” e privită cu reţinere, chiar dacă amatorii au preţuri promoţionale. În timp ce Rita organizează seminarii „low cost” cu 50 de lei de persoană, în SUA, promotorii acestei terapii sunt asaltaţi de adepţi gata să plătească sume importante.
Doreen Virtue a scris peste 50 de cărţi
Doctor psiholog spiritual, Doreen Virtue lucrează cu „îngerii” de 18 ani şi aceştia o îndrumă să scrie cărţi şi să-şi coordoneze cursurile. Cei care vor să fie îndrumaţi spiritual de Doreen trebuie să achite taxe de participare la seminarii cuprinse între 100 şi 1.000 de dolari, în funcţie de complexitate. Ea a publicat peste 50 de lucrări dedicate terapiei cu îngerii şi spiritualităţii, dintre care cele mai bine vândute sunt „Vindecă-te cu ajutorul îngerilor” şi „Mesaje de la îngerul tău”. Înainte de a-şi descoperi capacităţile, Doreen a consiliat femeile internate cu tulburări psihologice şi a condus trei centre speciale, dintre care şi unul pentru prevenirea abuzului de droguri şi alcool la adolescenţi.
Suedezul din „Oraşul Îngerilor”
Antrenor intuitiv şi spiritual, Birkan Tore e originar din Suedia, însă a ajuns faimos în întreaga lume datorită cărţii „Ridică-te şi străluceşte: Apelul pentru trezirea spirituală a frumuseţilor adormite”. El face naveta între Amsterdam şi Los Angeles, aşa-numitul „Oraş al Îngerilor”, şi îi ajută pe oameni să-şi descopere îngerii şi să comunice cu ei. Birkan orga