Creşterea puternică a exportului în primul trimestru al acestui an este poate cea mai bună ştire economică. Nu numai cifra îţi ia ochii (plus cca 500 milioane euro faţă de Q1 din 2012), ci şi faptul că a avut loc în condiţiile în care economia zonei euro nu o duce mai bine.
Expansiunea exportului este însoţită de o scădere a importului (- cca 350 milioane euro fata de Q1 din 2012), care indica substituirea unor importuri. O explicatie aditionala ar fi dificultati in finantarea unor importuri de completare. Este de remarcat totodata avansul productiei industriale, care a sustinut exportul in aceste luni.
Insa o stire este in contrast cu dinamica PIB-ului: incasari fiscale inferioare celor programate, cu o scadere semnificativa a incasarilor din impozitul pe profit (-25%). In mod normal, cand PIB-ul creste ar trebui ca incasarile bugetului sa avansaze si ele. Evolutia in directii diferite merita atentie.
Criza, peste tot, se vede in necazuri ale intreprinderilor. Aceste necazuri inseamna si dificultati in finantarea activitatii. Supraindatorarea a numeroase firme (evocata de bancheri, care parca uita ca imprumuturile nu “au cazut din cer”) sporeste costul finantarii si inclinatia firmelor de a incetini platile; adica propensiunea de a plati la timp scade. Intervina si “capcana lichiditatii”, o preferinta exacerbata pentru detinerea de lichiditate, mai ales daca inflatia este foarta scazuta. In aceste imprejurari intalnim fenomenul arieratelor, care, priveste intreaga economie, nu numai relatia intre bugetului public si companii private. Adesea, probabil si datorita modului in care acest fenomen este examinat in acordurile cu institutii internationale, accentul cade pe creante neonorate de bugetul public.
Trebuie remarcat insa ca arierate se produc masiv si in relatiile dintre companii private, ca exista creante ale statului fata de firme private
