Lucian Bute (33 de ani) şi soţia sa, Elena (29 de ani), au trăit emoţii intense, weekendul trecut, când, înconjuraţi de prieteni şi de familie, şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu. Lucian Bute (33 de ani) şi soţia sa, Elena (29 de ani), au trăit emoţii intense, weekendul trecut, când, înconjuraţi de prieteni şi de familie, şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu.
Nunta începută în urmă cu o săptămână, prin cununia civilă de la Buşteni, a culminat weekendul trecut cu ceremonia religioasă, care a avut loc la Galaţi.
“A fost un moment emoţionant, mai greu ca la un meci. Mi-au dat şi lacrimile în biserică! Mi-am îndeplinit unul din visurile pe care le-am avut mereu: să devenim o familie”, a declarat Lucian Bute. Fostul campion mondial la box a dat de înţeles că Elena îl acceptă, cu bune şi cu rele.
“Sunt fericit că am câştigat, nu o luptă, ci o soţie care este alături de mine şi care mă ia aşa cum sunt. Acum ne dorim să avem şi copii pentru a fi cu adevărat o familie”, a mărturisit pugilistul în ziua cea mare.
Gândul său e împărtăşit şi de frumoasa Elena: “Sunt foarte fericită că în sfârşit am devenit o familie şi ne dorim copii, cât de mulţi şi să fie sănătoşi”. Şi prietenii, şi rudele mirilor abia aşteaptă să danseze şi la botez.
Naşul, primarul din Buşteni, Emanoil Savin, a fost primul care a recunoscut că arde de nerăbdare să boteze un urmaş de la cea de-a 40-a pereche a sa de fini. Şi Stephan Larouche, antrenorul lui Bute din Canada, unul dintre cei 500 de invitaţi, a trăit evenimentul cu emoţie.
“Le-am spus că sunt cel mai frumos cuplu din lume. Cu siguranţă un copil o să le schimbe viaţa, iar dacă e din sângele lui Bute şi are frumuseţea Elenei, va avea un viitor extraordinar”, a declarat antrenorul boxerului român.