Între primul titlu din cariera lui Roger Federer, cel de la Milano 2001, și următorul, cel de la Sydney 2002, au trecut 49 de săptămâni. De atât timp a avut nevoie elvețianul ca să evolueze de la statutul de "one time wonder" la cel de câștigător multiplu de turnee. Ei bine, doar acea perioadă a fost mai lungă decât cea mai recentă secetă din bilanțul lui Federer, cea consemnată între august 2012 (Cincinnati) și iunie 2013. Până azi, când Roger a recâștigat titlul de la Halle.
O perioadă lungă, aspră, aridă, în care Federer n-a mai făcut decât trei finale, în care a pierdut majoritatea meciurilor contra rivalilor de top și în care a arătat adesea nemotivat, obosit, neinspirat și, pe alocuri, ușor resemnat, în totală discrepanță cu primele nouă luni din 2012. Nu că lucrurile s-ar fi schimbat dramatic în bine la Halle. Parcursul său din ultimele zile le-a readus aminte susținătorilor săi despre toate problemele etalate în precedentele 43 de săptămâni lipsite de trofee. N-a fost nici pe departe un trofeu ușor de câștigat pentru Federer. Atât în semifinală, cât și în finală, el a trebuit să recupereze de la 0-1 la seturi, ceva ce nu mai reușise anul acesta decât o singură dată, cu cvasianonimul Jaziri, la Dubai, într-un alt meci tern al său. Nici cu Haas, nici cu Youzhny (mai ales contra rusului) jocul elvețianului n-a curs așa cum ne-am fi așteptat să se întâmple în condiții de iarbă, cu adversari contra cărora are un bilanț covârșitor pozitiv. În pofida faptului că nu și-a pierdut serviciul tot meciul (a salvat o minge de set la 5-6), Federer a părut letargic, neinspirat la retur și a dat multe semne de nemulțumire, mai rare la el: a dat din cap, și-a pus mâinile în șolduri, iar la un punct pierdut la fileu prea ușor, a rămas țintuit, cu capul în jos, preț de câteva secunde.
Citește continuarea articolului și mai multe detalii despre performanța elveț
