Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum tratezi primele semne ale gastritei

Publicat in Ziarul Ring, duminică 16 iunie 2013 ·

În majoritatea cazurilor, bacteria Helicobacter pylori este vinovată de apariţia gastritei, însă există o serie de alţi factori care contribuie la apariţia acestei afecţiuni. Medicii ne explică simptomele gastritei şi modul în care se tratează.

Răspândită prin intermediul hranei contaminate, apei, salivei sau al sucurilor gastrice, Helicobacter pylori ajunge în organism şi generează gastrită, o boală care, netratată, poate duce la cancer al stomacului sau la alte afecţiuni digestive ulceroase.

Poluarea şi infecţiile virale, factori favorizanţi

„Alţi factori care contribuie la declanşarea gastritei sunt infecţiile virale ce inflamează mucoasa stomacului, dar şi poluarea şi chimicalele din mediul înconjurător. De asemenea, alcoolul, ţigările şi anumite medicamente favorizează gastrita. În general, persoanele trecute de vârsta de 50-60 de ani au un risc mai crescut de a dezvolta gastrită”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

Simptome alarmante

1. Lipsa apetitului

2. Balonare

3. Greaţă

4. Disconfort abdominal

5. Durere în epigastru

Cum se pune diagnosticul

Dacă principalele simptome ale gastritei vă supără în repetate rânduri, se impune controlul medical. Pentru diagnosticare se fac examen clinic, teste de sânge şi respiraţie, ecografie şi chiar endoscopie.

Ceaiuri care lecuiesc boala

Dintre terapiile naturale, ceaiul verde este cel mai eficient în calmarea gastritei datorită proprietăţilor antioxidante şi antiinflamatoare. Se beau două căni de ceai pe zi sau se pot lua pastile de ceai verde (250-500 mg/zi). Puteţi, de asemenea, să beţi trei căni de ceai din frunze de măslin pe zi pentru că au efect antibacterian şi cresc imunitatea organismului. În plus, un pahar de suc de varză zilnic p

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum 2 ore
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°