Am plecat de dimineata la ora opt fara douazeci de acasa, din Muenchen, spre Aiterbach, centrul de scolarizare al companiei unde lucrez de mai multi ani si unde trebuia sa fiu la ora zece pentru workshop-ul nostru de doua zile.

Dupa inundatiile din ultimele zile din Bayern, mi-am luat masurile de precautie necesare pentru a ocoli orice "stau" (stau este pe germana o aglomeratie de masini pe autostrada sau pe strazi frecvent circulate) si din trei rute posibile am ales-o intentionat pe cea mai lunga, unde mergeam cel mai putin prin oras.

Voiam astfel sa minimalizez riscul intarzierii, foarte posibil in Muenchen la o ora de varf, cand incep scolile si serviciul in birouri.

Dupa mintea mea, daca plecam cu o marja de siguranta puteam sa beau o cafeluta pe drum, undeva pe la vrea cofetarie din vreo localitate mai mica ce mi-ar fi iesit in cale, dupa drumul pe autostrada.

Conform Google Maps nu aveam nevoie decat de o ora si jumatate pentru a-mi atinge telul, pe malul lacului Chiemsee, asa incat am plecat bine dispus din garaj, fara sa dau drumul la radio.

Sa ascult radioul in masina oricum nu a fost si nu este una dintre placerile mele in timpul condusului. Iar acum nu era necesar sa ma asigur de starea traficului, intrucat planuisem ruta cu un plus de aproape o ora, deci stateam bine!

Nici aplicatia de navigare din iPhone-ul de serviciu nu avea niciun rost sa-o pornesc, caci ar fi fost doar o pierdere de timp.

Gandirea mea inovativa romaneasca a gresit insa (si) de data aceasta, caci ruta aleasa de mine se afla pe inelul exterior al Muenchenului si pe langa ca era cea mai lunga (ocolea orasul pe la nord) s-a dovedit in plus a fi si cea mai aglomerata, cu un tunel inchis unde se astepta la semnalul de libera trecere din cinci in cinci minute si cu un "stau" de zile mari, pret de cincisprez