Happy Tour şi Eximtur rămân cele mai mari agenţii de turism din România după cifra de afaceri, urmate de Christian Tour, al cărui acţionar, Cristian Pandel, devine, la 37 de ani, românul care deţine cel mai mare grup de agenţii de turism, cu afaceri cumulate de 180 milioane lei.
Christian Tour intră în primele trei agenţii de turism după ce a înregistrat la Ministerul Finanţelor cifra de afaceri de 155,8 milioane de euro, obţinută anul trecut. În ultimii ani, firma Christian '76 Tour, care deţine turoperatorul, înregistra la Ministerul Finanţelor comisionul obţinut, şi nu cifra de afaceri.
"Anul trecut am avut o creştere a afacerilor de 30%, bazată pe majorarea numărului de zboruri charter cu 30% şi pe deschiderea a zece sedii noi la nivel naţional. Cele mai vândute destinaţii pentru noi sunt Grecia, Turcia, Spania şi Bulgaria", a declarat Cristian Pandel.
Proprietarul Christian Tour devine totodată, la 37 de ani, românul care deţine cel mai mare grup de agenţii de turism din România, cu afaceri cumulate de peste 181 de milioane de lei. Pandel a cumpărat anul trecut agenţia Europa Travel, care a avut în 2012 vânzări de peste 24,6 milioane de lei.
Cea mai mare agenţie de turism la nivel naţional rămâne, ca în fiecare an din ultimul deceniu, Happy Tour, înfiinţată de Nicolae Demetriade şi achiziţionată în anul 2007 de fondul spaniol de investiţii GED. Agenţia a încheiat anul trecut cu afaceri de 182 milioane de lei, în creştere cu 10%.
"Agenţia Happy Tour a facut cea mai mare parte din veniturile de 40 de milioane de euro din corporate, pentru că partea de vacanţe a transferat-o către Prestige Tours, turoperatorul grupului. Cele mai mari agenţii din ţări precum Marea Britanie, Germania, Franţa sau Spania au afaceri de sute de milioane de euro, sau chiar mai mult. Dar în Spania vorbim de 60 de milioane de turişti străini, iar în Români