Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara 89ers a cedat cu gazdele de la Cluj Crusaders, în finala Campionatului Naţional de Fotbal American

Publicat in News Timisoara, duminică 16 iunie 2013 ·

Finala Campionatului Naţional de Fotbal American – RoBowl IV – a revenit amfitrionilor de pe Cluj Arena. Crusaders s-a impus cu 14-8 după ce timişorenii conduceau cu 8-6 când mai erau doar două minute de joc. Nervii au cedat la final pentru unul dintre jucătorii pregătiţi de Alexander Klein.

Un sport relativ nou în România stârneşte deja orgolii şi chiar dacă pe arena din Ardeal a fost departe de a fi umplută de fani, cei prezenţi nu au regretat că au ales să vadă un spectacol ca “dincolo”. Primul sfert s-a încheiat cu 0-0 şi a reflectat încleştarea din teren.

Gazdele aveau să modifice pentru prima dată tabela în al doilea sfert. 6-0 pentru touch down dar conversia a fost ratată. Pauza le-a aparţinut majoretelor, după care timişorenii au trecut la atac şi au fost aproape de a detona marea supriză. Au reuşit un touch down cu conversie care a dus scorul la 8-6!

În ultima parte a fost însă rândul clujenilor şi totodată deţinătorilor titlului din 2012 să atace. Din păcate pentru bănăţeni, aceştia au cedat cu două minute înainte de final. Un nou touch down şi cu conversie de această dată au dus scorul la 14-8 pentru Crusaders, rezultat care avea să fie şi final. Până la urmă 89ers, dată ca victimă sigură, a fost la un pas de un titlu care ar fi onorat sportul bănăţean.

Din păcate, după fluierul final, Liviu Obârşan, jucător la 89ers, a intrat într-o altercaţie cu unul dintre cei care au oficiat jocul, lovindu-l pe acesta. Conform stiridesport.ro imediat după încheierea festivităţii de premiere, un echipaj de poliţie i-a interogat atât pe sportiv, cât şi pe arbitri, pentru a elucida circumstanţele în care s-a produs incidentul.

De precizat că în finala mică a competiţiei, disputată pe aceeaşi arenă, una 100% bucureşteană. Rebels a învins pe Warriors cu scorul de 40-12.

Foto: Vasile Manu/Twitter

Finala Campionatului Naţion

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 28 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 34 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 21 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°