Deşi Cetatea Tg. Neamţ are un lot mai valoros şi este un club mult mai bine organizat, conducătorii echipei Luceafărul Mihai Eminescu sunt optimişti. Petru Filip, preşedintele formaţiei botoşănene consideră că şansele sunt egale.
„Eu consider că avem 50% şanse de calificare la meciul de baraj. Nu comentez declaraţia domnului Calistru care a spus că plecăm cu şansa a doua. Noi sperăm să ne calificăm. Am fost la un meci al celor de la Tg. Neamţ. Ne-au văzut că suntem la meci şi în minutul 30 au făcut trei schimbări. Au schimbat jucătorii de bază şi au introdus rezervele. Au pierdut acel meci. Antrenorul nostru şi-a făcut o părere despre ei şi sperăm obţinem un rezultat bun. Ei stau bine în atac”, a precizat Petru Filip.
Până acum, Luceafărul Mihai Eminescu a participat la trei meciuri de baraj pentru promovarea în liga a III-a. Două dintre acestea au fost câştigate iar unul pierdut. Meciul pierdut s-a jucat tot la Paşcani şi tot în faţa unei echipe din judeţul Neamţ. Ceahlăul II Piata Neamţ, cu şase-şapte jucători de la prima echipă, printre care şi ex-botoşăneanul Augustin Ivaşcă, s-a impus cu scorul de 2-0.

Până acum,