Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tentativa de omor de la Vidra, în instanţă

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 17 iunie 2013 ·

Ion Mihăiţă N., tânărul de 22 de ani, din judeţul Dâmboviţa, acuzat că a înjunghiat o adolescentă din Vidra, care i-a fost iubită, a fost trimis în judecată de procurori. Potrivit rechizitoriului, pe 30 aprilie, tânărul a făcut o criză de gelozie şi şi-a înjunghiat fosta iubită. El ar fi vrut să se împace cu aceasta, aşa că i-a cerut să se întâlnească. Fata a fost de acord, întâlnindu-se cu el într-o poiană din afara localităţii Vidra, ducându-i chiar şi de mâncare. În timp ce discutau, fata a fost sunată de actualul iubit. La finalul conversaţiei, vorbele frumoase pe care cei doi şi le-au spus l-au scos din minţi pe Ion Mihăiţă N.. Acesta a scos cuţitul pe care îl avea asupra sa şi i l-a înfipt fetei în spate. Apoi, a încercat să o strângă şi de gât.

Şi-a dat seama ce a făcut la timp şi a sunat imediat la 112. În ziua următoare, el a fost arestat preventiv.Victima a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale. Procurorii susţin în rechizitoriu că loviturile încasate de victimă i-au pus acesteia viaţa în primejdie.

Ion Mihăiţă N., tânărul de 22 de ani, din judeţul Dâmboviţa, acuzat că a înjunghiat o adolescentă din Vidra, care i-a fost iubită, a fost trimis în judecată de procurori. Potrivit rechizitoriului, pe 30 aprilie, tânărul a făcut o criză de gelozie şi şi-a înjunghiat fosta iubită. El ar fi vrut să se împace cu aceasta, aşa că i-a cerut să se întâlnească. Fata a fost de acord, întâlnindu-se cu el într-o poiană din afara localităţii Vidra, ducându-i chiar şi de mâncare. În timp ce discutau, fata a fost sunată de actualul iubit. La finalul conversaţiei, vorbele frumoase pe care cei doi şi le-au spus l-au scos din minţi pe Ion Mihăiţă N.. Acesta a scos cuţitul pe care îl avea asupra sa şi i l-a înfipt fetei în spate. Apoi, a încercat să o strângă şi de gât.

Şi-a dat seama ce a făcut la timp şi a suna

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se cere demisia lui Marcel Ciolacu după excluderea României din programul Visa Waiver

HotNews acum 3 ore
Politologul Cristian Preda a reacționat la scurt timp după ce SUA au exclus România din programul ce permite cetățenilor anumitor țări să călătorească în Statele Unite fără viză pentru sejururi de până la 90 de zile cu anumite condiții, apreciind că

Alegeri prezidențiale 2025. Prezență record la vot în diaspora, în creștere față de turul I din 2024

Adevarul acum 21 minute
Românii din străinătate ies în masă la vot, continuând trendul ascendent înregistrat vineri, când au depășit de peste două ori numărul de voturi înregistrate anul trecut, pe 22 noiembrie, la primul tur al prezidențialelor.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție în urma unui accident rutier între un microbuz și un autoturism, în Dâmbovița

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineața, 3 mai 2025, pe Drumul Național 71, în localitatea Bâldana, județul Dâmbovița. Un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu un autoturism, iar în urma impactului, cinci persoane au f

Zelenski spune că nu vrea să se „joace” cu armistiţiile scurte propuse de Putin / „Este o reprezentaţie teatrală din partea lui Vladimir Putin. Nu pare serios”

G4Media acum 26 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că nu doreşte să „se joace” cu armistiţiile scurte propuse de omologul său rus Vladimir Putin, inclusiv o încetare a focului între 8 şi 10 mai, considerând că aceste termene sunt prea scurte pentr

Ministerul Afacerilor Interne anunţă care sunt acţiunile considerate propagandă electorală care sunt interzise după încheierea campaniei electorale

G4Media acum o ora
Campania electorală pentru alegeriile prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00, iar în acest context Ministerul Afacerilor Interne a anunţat care sunt acţiunile considerate propagandă electorală şi care sunt interzise până la încheierea proce

BEC a sesizat Poliția după ce mai multe persoane s-au filmat în cabina de vot

HotNews acum 33 minute
Biroul Electoral Central (BEC) avertiează, sâmbătă, în timp ce diaspora votează la alegerile prezidențiale, că filmatul și fotografiatul sunt interzise, după ce a primit sesizări multiple privind persoane care se filmează în cabina de vot și fac pub

Donald Trump a publicat un portret îmbrăcat în haine de papă, înainte de conclavul de la Vatican

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a publicat vineri pe rețeaua Truth Social un portret al său, probabil generat de inteligența artificială, în care apare îmbrăcat în haine papale, după ce a declarat că „i-ar plăcea să fie papă” cu câteva zile înain

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 - Zeci de mii de angajaţi ai MAI, mobilizaţi pentru siguranţa procesului electoral. Peste 140 de sesizări au fost primite în campania electorală, cele mai multe fiind confirmate

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a primit, în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, 149 de sesizări privind fapte nelegale privind procesul electoral, dintre acestea, 141 de sesizări confirmându-se. Sâmbătă, 34.000 de angajaţi ai MAI sunt

Marcel Ciolacu, mesaj de Ziua Presei: „Informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate”

Gandul acum 33 minute
Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Premierul României a menționat, printre altele, că „informarea corectă şi nepărtinitoare a publicului şi respectul pentru adevăr înseamnă responsabilitate față de cetăț

Statele Unite aprobă vânzarea către Ucraina de piese de schimb pentru avioane F-16 în valoare de peste 310 milioane de dolari

G4Media acum 3 ore
Administraţia Trump a anunţat, vineri, că a aprobat vânzarea către Ucraina a pieselor de schimb şi a echipamentelor de formare pentru avioanele de luptă F-16 aprobate pentru livrare de Joe Biden, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

23°
sâm.

9°/27°
dum.

13°/29°
lun.

14°/21°
mar.

11°/14°
Constanta
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

9°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/22°
mar.

10°/14°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/22°
mar.

11°/15°