Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "Protestez public"

Publicat in Cotidianul, duminică 16 iunie 2013 ·

Traian Băsescu a recitat din nou duminică la Pro TV actualul lui refren politic, referendumul pentru Parlament unicameral și 300 de parlamentari, dar și altele, care țin de politica internă.

El însuși obiect al unui referendum în 2012 înăbușit cu ajutorul CCR, Băsescu a transmis într-o emisiune la PRO TV că, "nu se poate trece peste un referendum validat", iar dacă rezultatele consultării din 2009 nu sunt reflectate în noua Constituție, el va organiza un nou referendum.

Băsescu a găsit și "justificări" pentru Parlamentul unicameral. La el "democrația nu trebuie să coste".

"Sunt convins că un parlament cu o singură Cameră va funcţiona mai bine, după regulile constituţionale ce vor fi stabilite. Eu cred că uitându-ne la ce se întâmplă în lume constatăm că sunt cheltuieli foarte mari", a mai spus Băsescu.

Întrebat ce va face dacă românii îi vor respinge "referendumul", Băsescu a spus că își asumă "eșecul".

"Dacă oamenii vor respinge referendumul va fi un eşec al meu, pe care mi-l asum. Dacă Constituţia nu va reflecta referendumul din 2009, eu îl voi declanşa", a declarat acesta.

Chestionat totodată de ce nu le propune românilor să răspundă și la întrebarea dacă vor să aibă un "Guvern cu 7 ministere", Băsescu a spus: "Un popor poate primi foarte multe întrebări în referendum. Numărul de ministere va ţine de fiecare Guvern, însă odată dat semnalul pentru Parlament, şi executivul va trebui să se conformeze".

În privinţa revizuirii Constituţiei, Băsescu s-a declarat ferm împotriva revenirii la tricolorul cu stemă. "Deocamdată protestez public pentru un lucru cunoscut public: introducerea stemei pe tricolor", a spus acesta. După ce moderatorul i-a spus că parlamentarii au renunţat la acest amendament, Traian Băsescu s-a sucit: "N-am ştiut".

Băsescu și-a dat cu părerea și despre căsătoriile gay. Întrebat dacă este de acord cu căsă

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 32 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Ziua Constanta acum 16 minute
Începând de mâine, 22 iulie, ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, ora 10:00, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temp

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°