Diplomatul Iulian Buga, avansat Preşedinţiei de către Ministerul de Externe pentru postul de ambadasor la Washington, are, potrivit surselor gândul, şi acordul preşedintelui Traian Băsescu pentru a ocupa acest post. Buga intră astfel în linie dreaptă pentru ambasada României în SUA după ce, în urmă cu şase ani, acesta a fost respins de Băsescu.
Candidatura lui Buga i-a fost înaintată lui Băsescu, în iunie 2007, de către liberalul Adrian Cioroianu, ministru de Externe la acea vreme. Nu a fost însă acceptată de şeful statului.
În 2003, acesta fusese personajul principal într-un scandal pe axa Haga-Bucureşti după ce a cerut MAE "contracararea" unui ziarist olandez, corespondent în Europa de Est, descris într-o sinteză oficială trimisă în Centrală drept un "pericol" pentru imaginea României în Olanda.
Ministrul de atunci, Adrian Cioroianu, susţine că episodul respingerii lui Buga nu ar avea însă legătură cu "calităţile sau defectele acestia". "Nu pot să vă spun de de a fost refuzată numirea, dar vă asigur că situaţia refuzului de atunci are o explicaţie care nu implică deloc calităţile sau defectele domnului Buga", a explicat pentru gândul fostul ministru liberal de Externe, arătând că nu este la curent cu episodul care a produs scandalul mediatic din 2003.
Scandalul din 2003 - ziaristul care trebuia "contracarat", la "o discuţie" la Interne
Totul a pornit, la momentul respectiv, după ce jurnalistul Olaf Tempelman a publicat în cotidianul olandez "De Volkskrant" un articol despre Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR). În text, erau consemnate comentariile critice a trei persoane implicate: Dennis Deletant, profesor în străinătate şi specialist în cultură şi civilizatie românească, Coen Stork, fost ambasador al Olandei în România şi istoricul Marius Oprea. Tonul critic a stârnit imediat reacţia Ambasadei României la Haga care a tri