Dincolo de zidul de cărămidă al bastionului vestic din Castelul Hohenzollern, se întind ţinuturile străvechi ale şvabilor din sudul Germaniei. Satele şi oraşele lor, podgoriile şi lanurile se lasă păzite de două lanţuri muntoase deloc falnice: Munţii Pădurea Neagră şi Munţii Schwäbische Alb. Sub crestele lor împădurite, o mare dinastie germană se năştea acum 1000 de ani, pentru a scrie file importante din istoria ţării şi a întregii Europe.

Istorie şi legendă

Cum se cade pentru orice mare dinastie, începuturile familiei Hohenzollern stau prinse în neguri de legende. În zilele noastre, când ceaţa învăluie zidurile fortificate ale castelului ei, poveştile din trecut par rupte de evenimentele reale petrecute în ţinuturile şvăbeşti. Şi totuşi, în timp ce limpezimea cerului dă voie peisajului să se desfăşoare în toată bogăţia lui, casa regilor şi prinţilor germani se ridică maiestuoasă peste toate cele din jur, cu aceeaşi semeţie cu care stâpânii ei au dominat în istorie.

Se povesteşte că, undeva în jurul anului 1061, doi cavaleri din Swabia (S-V Germaniei de azi), pe numele lor Burchard şi Wezil von Zollern, au fost ucişi într-o bătălie. Un secol mai târziu, un document pomeneşte despre Castelul Zollern, din apropiere de Hechingen, ca fiind o fortăreaţă solidă şi impresionantă. Construită pe dealul ce i-a dat numele (885 m faţă de nivelul mării şi 250 m faţă de platoul submontan), chiar la poalele Munţilor Schwäbische Alb, reşedinţa familiei va suferit multe transformări în decursul secolelor, mai ales după ce linia dinastică se va împărţi în două mari ramuri: cea şvăbească şi cea franconiană (din aceasta vor apărea mai târziu regi ai Prusiei, apoi împăraţi ai Germaniei). În secolul IV, numele se va schimba din „Zollern” în „Hohenzollern”, iar din linia şvăbească se vor desprinde alte trei ramnificaţii: Hohenzollern-Hechingen, Hohenzollern-Sig