Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CM de handbal feminin - Adversari puternici pentru România

Publicat in Crisana, duminică 16 iunie 2013 ·

Naţionala feminină a României a nimerit într-o grupă echilibrată la Campionatul Mondial de handbal organizat de Serbia între 7 şi 22 decembrie. Tricolorele vor evolua la Novi Sad, în grupa D, alăruri de echipele Ungariei, Germaniei, Cehiei, Tunisiei şi Australiei.

Tadici şi-ar fi dorit altă grupă

Gheorghe Tadici nu este încântat de rezultatul tragerii la sorţi, selecţionerul preferând alţi adversari. Ungaria şi Germania sunt echipe redutabile, Cehia este o formaţie în ascensiune, Tunisia reprezintă o grupare incomodă, doar Australia fiind o oponentă dinainte învinsă. "Avem o grupă dificilă, cu Ungaria, Germania, Cehia, Tunisia şi Australia, aş fi preferat grupa A sau C, dacă nu s-a putut grupa B, dar asta a fost tragerea la sorţi, nu avem ce face. Va depinde mult cum vom avea programul de pregătire. Aveam, de exemplu, meciuri de pregătire cu Ungaria şi Germania, în august şi noiembrie, a rămas că le vom confirma, după tragerea la sorţi. E clar că fiind adversare în grupă, nu mai putem juca împreună şi cred că nici ele nu-şi doresc. Serbia, fiind organizatoare, a avut dreptul să-şi aleagă grupa şi a ales grupa B, care în opinia mea, era cea mai avantajoasă", a comentat Tadici.

"Germania e favorită"

Antrenorul consideră că favorita grupei este Germania, în timp ce România, cu o granitură remaniată, va încerca să o clasare cât mai bună în grupă, care să-i confere un culoar cât de cât favorabil în fazele superioare. Selecţionata noastră, singura din lume prezentă la toate cele 21 de ediţii ale CM, a făcut parte din urna a treia valorică la tragerea la sorţi. "Cred că Germania este favorita la prima poziţie în grupă. Pentru noi ar fi ideal să fim pe primul loc, dar având în vedere că merg în optimi primele patru clasate după meciurile din grupă, cred că locul 2 sau maximum locul 3, ar trebui să atingem, pentru a avea şansă pe culoar mai departe. Avem

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°