Mii de oameni au participat, weekendul ce tocmai a trecut, la una dintre cele mai spectaculoase parade din Marea Britanie, organizate cu ocazia zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a.
Ceremonia, "Trooping the Colour", a debutat cu parada trupelor militare şi cu un spectacol aviatic, susţinute la Palatul Buckingham, la care au asistat regina Elisabeta a II-a împreună cu restul Familiei Regale. Printre cei prezenţi s-au numărat şi ducesa de Cambridge, pentru care parada a fost ultima ei apariţie în public înainte să nască. Un alt moment important a fost decorarea mai multor celebrităţi precum Adele, care a fost recompensată pentru contribuţia ei pe scena muzicală mondială, şi Rowan Atkinson, distins cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.
60 de ani au trecut de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

@N_