Absolvenţii de liceu intră de luni în a două săptămână din Bacalaureatul 2013 şi urmează cinci zile de testare a competenţelor digitale la nivel naţional. Probele scrise încep în data de 1 iulie.
Bacalaureatul 2013 continuă săptămâna aceasta cu cinci zile de testare a competenţelor digitale ale liceenilor, aşa-numita probă TIC (Tehnologia Informaţiei şi Comunicării), un examen pe care candidaţii nu-l pot pica nici dacă obţin 0 puncte - vor primi calificativul „începător“.
În cadrul acestei probe, ei vor trebui să arate cât de bine ştiu să utilizeze computerul, atât partea offline, legată de foldere şi programe, cât şi online - utilizarea internetului ca sursă de informare.
Proba are două părţi, una teoretică şi alta practică, şi durează 90 de minute.
Pentru partea teoretică vor primi FIŞA A, cu cerinţe ce trebuie soluţionate în 15 minute, cerinţe ce ţin de utilizarea computerului offline.
Apoi vor avea de rezolvat FIŞA B, cu cerinţe ce necesită utilizarea internetului şi ce trebuie rezolvate în 75 de minute.
La această probă, elevii nu vor primi note, ci un punctaj care indică un nivel de competenţă, punctajul maxim fiind de 100 de puncte, fără niciun punct din oficiu.
Astfel, există patru niveluri de competenţă: 0-25 de puncte: utilizator începător 26-50 de puncte: utilizator de nivel mediu 51-74 de puncte: utilizator avansat 75-100 de puncte: utilizator experimentat.
Candidaţii care au obţinut deja certificate de competenţe digitale recunoscute de Ministerul Educaţiei, cum este ECDL, îşi pot echivala examenul şi nu trebuie să mai dea această probă.
Lecţia video adevarul.ro, profesorul George Trifan
În cadrul lecţiei video publicate de adevarul.ro în cadrul campaniei ”adevarul.ro te meditează”, profesorul de Informatică George Trifan, care pregăteşte olimpicii la Liceul Internaţional de Informatică