Raul nu e răul fotbalului nostru. Nici la figurat, nici la propriu. E destul de mobilat pentru a nu-ţi zgâria auzul la interviuri, suficient de înzestrat pentru fi prieten cu golul, abil cât să câştige inimile suporterilor şi norocos atât cât să îi închidă gura lui Becali.
Raul nu e nici rău, nici bun, e splendoarea mediei. E pe sufletul şi inima noastră. Nu te deranjează, nu contrariază. E ceea ce se cheamă, în simţul comun, civilizat. L-am vândut cu 2,2 milioane de euro.
Nu despre bucătăria Stelei vrem să vorbim aici. Sunt lucruri care nu ne privesc. Argumentele pot fi şi pro, şi contra. Unii spun că e prea puţin pentru golgheterul campionatului. Mulţi afirmă că e preţul corect, având în vedere nivelul Ligii 1. Alţii cred că e mult şi se bazează pe istoricul implanturilor româneşti în fotbalul adevărat. Sunt şi voci care susţin că Rusescu şi-a atins nivelul maxim şi nu mai poate creşte. Fiecare cu dreptatea lui. Ceea ce rămâne, însă, este senzaţia de grabă prin care ne vindem, impresia de nerăbdare pe care o lăsăm după fiecare astfel de tranzacţie.
Raul e doar o ocazie în plus pentru a vorbi despre deşertăciunea noastră. Ne bucurăm aşadar pentru Rusescu şi ne plângem de milă pe aici. Sătulă de ţepele noastre, Europa ne cumpără acum la preţ de dumping singurele produse onorabile. Pe cât de mic ne e preţul, pe atât de mare e dispreţul.
Raul nu e răul fotbalului nostru. Nici la figurat, nici la propriu. E destul de mobilat pentru a nu-ţi zgâria auzul la interviuri, suficient de înzestrat pentru fi prieten cu golul, abil cât să câştige inimile suporterilor şi norocos atât cât să îi închidă gura lui Becali.
Raul nu e nici rău, nici bun, e splendoarea mediei. E pe sufletul şi inima noastră. Nu te deranjează, nu contrariază. E ceea ce se cheamă, în simţul comun, civilizat. L-am vândut cu 2,2 milioane d
