Secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, se va afla luni într-o vizită în România. Directorul CIA, John Brennan, vine marţi.
Ora 11.00, Palatul Cotroceni, Salonul Albastru – primirea secretarului Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, domnul general Nikolai Platonovici Patruşev, se precizează într-un comuniat al Administraţiei Prezidenţiale, referitor la programul de luni, 17 iunie.
Traian Băsescu s-a referit la această vizită, duminică, la Pro Tv, răspunzând unei întrebări referitoare la vizita şefului CIA în România, John Brennan, care va avea loc marţi. “Aşa este, da. Şi luni vine Patruşev, şeful Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse“, a spus Traian Băsescu. Reprezentantul Kremlinului ar putea aborda la Bucureşti subiecte ce ţin de energie şi aspecte legate de securitate.
Patruşev a efectuat, în mai, o vizită şi în SUA, în cadrul căreia i-a transmis preşedintelui american, Barack Obama, un mesaj din partea lui Vladimir Putin. Subiectul cheie al scrisorii preşedintelui rus îl constituia problema scutului antirachetă.
De asemenea, Traian Băsescu va discuta cu şeful CIA, John Brennan, şi despre monitorizarea corespondenţei electronice a unor cetăţeni români de către serviciile de securitate americane. Presedintele a fost intrebat, in cadrul unei emisiunii de la Pro Tv, daca va aborda acest aspect in timpul intalnirii cu oficialul SUA. “Categoric ca il voi intreba, dar stiu raspunsul de pe acum. Nu am niciun dubiu ca statele trebuie sa isi asigure un nivel de capacitati de a supraveghea siguranta, care sa fie in pas cu cei care atenteaza la siguranta cetatenilor din statele democratice. Daca Al-Qaeda transmite pe e-mail mesajul pentru oamenii lui din Statele Unite, serviciile de informatii americane ce sa faca? Sa spuna nu ne bagam, este secretul corespondentei, iar Al-Qaeda din Afganistan sau di