Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sancţiuni pentru persoanele care colectează deşeuri reciclabile

Publicat in Actualitatea prahoveană, luni 17 iunie 2013 ·

Poliţia Locală Ploieşti, prin Serviciul Ordine Publică, împreună cu lucrătorii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti au desfăşurat, de la începutul lunii iunie a.c. şi până în prezent, o serie de acţiuni pe raza municipiului pentru depistarea persoanelor care colectează deşeuri din plastic sau metal de pe platformele gospodăreşti.

Astfel, au fost depistate 35 de persoane, care îşi depozitau pe domeniul public sacii de rafie încărcaţi cu deşeuri reciclabile, fiind sancţionate cu amenzi în valoare totală de 21.000 lei. De asemenea, s-a aplicat şi sancţiunea complementară de confiscare a deşeurilor, ce au fost predate pe bază de proces-verbal lucrătorilor operatorului de salubritate.

Conform unui comunicat al Primăriei Ploieşti, s-a avut în vedere şi identificarea deţinătorilor de vehicule cu tracţiune animală, care nu respectă traseele stabilite de municipalitate. În consecinţă, au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, conform H.C.L. nr. 444/2011, cu o valoare totală de 12.000 lei.

Potrivit H.C.L. nr. 103/2013, preluarea de către persoanele fizice a deşeurilor din sistemele de colectare selectivă publice puse la dispoziţie de municipiul Ploieşti este interzisă şi se sancţionează contravenţional cu amendă cuprinsă între 600 şi 1.000 lei şi sancţiunea complementară, confiscarea acestor deşeuri.

Poliţia Locală Ploieşti, prin Serviciul Ordine Publică, împreună cu lucrătorii Regiei Autonome de Servicii Publice Ploieşti au desfăşurat, de la începutul lunii iunie a.c. şi până în prezent, o serie de acţiuni pe raza municipiului pentru depistarea persoanelor care colectează deşeuri din plastic sau metal de pe platformele gospodăreşti.

Astfel, au fost depistate 35 de persoane, care îşi depozitau pe domeniul public sacii de rafie încărcaţi cu deşeuri reciclabile, fiind sancţionate cu amenzi în valoare totală de 21.000 lei. De aseme

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Noii judecători ai CCR au depus azi jurămintele la Cotroceni. Nicușor Dan a fost prezent la ceremonie

HotNews acum 38 minute
Mihai Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș, noii judecător ai Curții Constituționale, și-au preluat mandatele într-o ceremonia care a avut loc, duminică, la Cotroceni. La eveniment au participat președintele Nicușor Dan și premierul Ilie

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 13 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

23°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

21°
dum.

17°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°