Cât a fost atotputernic pe moşia România - şi preşedinte, şi premier (de facto), cât şi-a exercitat controlul feudal asupra Curţii Constituţionale, DNA, Parchetului General, Parlamentului (dat în custodia Robertei Anastase), locatarul de la Cotroceni nu trebuia să argumenteze prea mult. Era suficient să clipească din ochiul acela special al său către pletora portocalie, să dea, pe firul scurt, ucazurile prezidenţiale şi maşinăria instituţională băsistă mergea ca unsă. Ce vremuri faste şi măreţe pentru fostul şef (acoperit) de agenţie navală ajuns preşedinte! Aşa să tot împărăţeşti. Poporul nu ajunsese să fluiere la băile de mulţime, să strige în piaţa publică „Mitocane, lasă-ne!”, „Ieşi afară, javră ordinară!”. De un an şi ceva au cam apus acele vremuri. Altă făină se macină la moara politică de pe Dâmboviţa. Alţi zei ai clipei sunt ascultaţi de robii pământului acesta. Preşedintele nu-şi mai vede numele „sacru” scris cu mioare pe dealurile Bucovinei. Nu mai e, pentru prostime, nici Vodă, nici tartor, nici guru. Nimeni dintre vocile politice mai de soi, de pe la noi, nu mai iau aminte la ceea ce produce şi spune Traian Gură de Aur. Poate doar „popularii” de la Bruxelles sau Berlin să-l mai ia în seamă. Aici, acasă, preşedintele s-ar mai întoarce la popor, dar întoarce-te, dacă mai poţi! Zeificatul de ieri şi-a cam trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul.

Găzdoiul naţional din deal trăieşte drama decredibilizării. 7,4 milioane de anonimi i-au administrat în vara trecută un şut zdravăn, din care greu să-şi mai revină. Dacă prietenii, comilitonii de la CE nu i-ar fi repus caftanul de domnie pe umeri, boborul ingrat l-ar fi scos bucuros la pensie. Ca să supravieţuiască, revenitul s-a milogit cu pactul de coabitare, l-a fluturat disperat, ca pe o izbândă personală şi pe la Bruxelles. Acum ca... guvernator încearcă în zadar să-şi reintre în rolul de preşedinte