Una dintre cele mai grave credinţe, căreia i-au căzut victime oamenii de-a lungul timpului, este “credinţa în puterea genelor / a eredităţii de a ne determina diferite maladii”. Genele apar în conştiinţa colectivă ca nişte “puteri” mistuitoare, definitive, capabile să ne determine cele mai grave boli, ca şi unele dintre cele mai grave şi teribile stări existenţiale, precum “neputiinţa”, lipsa de speranţă şi deznădejdea. Majoritatea informaţiilor pe care le primim din domeniul ştiinţei, uneori chiar al religiei sau al spiritualităţii ne confirmă cele mai rele spaime, cele mai tainice şi sfâşietoare frământări: suntem neputiincioşi în faţa informaţiei genetice. Nu avem speranţe să eradicăm diabetul (spre exemplu), dar ne consolăm cu cheltuielile uriaşe pentru ameliorarea efectelor sale! Bolile psihice poartă aceeaşi amprentă a indezirabilului şi al lipsei de speranţă - în mod special cele moştenite, precum schizofrenia. Credinţa larg răspândită este aceea că boala transmisă ca informaţie genetică este incurabilă! Dacă nu avem în apropiere oameni bolnavi sau nu suntem noi înşine bolnavi am putea risca să nu înţelegem “frica / teroarea şi deznădejdea în faţa” credinţei că genele dictează şi ne determină degradarea, iar noi nu avem nici o cale de scăpare sau de vindecare. Poate aţi întâlnit vreodată un om care suferă de depresie şi căruia boala i se adânceşte, pe măsură ce priveşte către familia sa, de asemenea depresivă. Noi am spune că tocmai “credinţa în fatalitatea impusă de gene” cântăreşte în psihicul nostru mai greu şi mai barbar decât gena însăşi. Credinţa aceasta este susţinută de gânduri, percepţii, sentimente şi emoţii dramatice, a căror putere devine determinantă în agravarea simptomelor, căci însăşi credinţa cu pricina presupune pierderea completă a speranţei în ameliorare și, mai ales, cu ajutorul minții ființa se împiedică pe sine de la căutarea căilor de v