Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Apple iOS 7: cum va arăta noua versiune a iOS pe iPad şi iPad mini

Publicat in Adevarul, luni 17 iunie 2013 ·

Apple a introdus la WWDC 2013 o nouă versiune pentru iOS, sistemul său de operare pentru dispozitivele mobile. L-a prezentat însă doar pe iPhone 5, nu şi pe iPad sau iPad min. Acum, au apărut primele imagini neoficiale cu acest software.

Apple a schimbat radical noul iOS faţă de versiunile precedente şi lansarea propriu-zisă, pentru utilizatorii obişnuiţi, se va face în toamnă, odată cu noul iPhone. Până atunci, cei care vor să-l încerce pot descărca versiunea beta a acestuia, fie printr-un cont de dezvoltator, fie prin altă metodă. Totuşi, până acum au fost puţine detalii despre iOS 7 pentru tabletele Apple.

The Next Web informează că un site din Germania a reuşit să obţină primele imagini cu iOS 7 rulând pe iPad. Nu este o trecere în revistă a tuturor funcţiilor, ci o explorare superficială a celor mai importante schimbări. Control Center, unul dintre atuurile noului iOS, apare la baza ecranului cu o dispunere orizontală a tuturor elementelor, şi nu pe înălţime, ca pe telefon. Află şi: PREVIEW Apple iOS 7, primele impresii: după şase ani de semistagnare, Apple aduce cea mai mare schimbare pentru iOS

Pictogramele vor fi la fel împărţite pe ecranul principal, dar Notification Center pare uşor mai aerisit. Desigur, este vorba de un ecran de cel puţin 8 inci, se înţelege astfel că iOS 7 are suficient spaţiu la dispoziţie faţă de cei maximum 4 inci de pe un telefon. Dispunerea clasică, pe două coloane inegale, a meniului pentru setări a rămas aceeaşi, dar cu modificări inerente cu care vine iOS 7.

Mai jos sunt câteva dintre cele mai mari schimbări, aici sunt toate cele furunizate de Apfelpage.de. Vrem să discutăm cu voi, „Adevărul Tech“ este şi pe Facebook. Află mai multe despre Apple iOS 7: iOS 7: care sunt schimbările cu adevărat importante pe care le-a adus Apple Apple şi Microsoft, parteneriat împotriva Google? Apple iOS 7:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum o ora
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum o ora
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum 47 minute
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 2 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 5 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 4 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum o ora
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°