Marţi vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în vestul şi sud-vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic, informează ANM.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 35 de grade, local, în Oltenia, Banat şi Crişana. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în partea a doua a zilei în zona de munte, mai ales a Carpaţilor Orientali, iar noaptea în regiunile nord-estice, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor încadra, în general, între 14 şi 22 de grade.
La Bucureşti, vremea se va menţine călduroasă, astfel că maxima termică se va situa în jurul valorii de 33 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 19…20 de grade, potrivit ANM.
Miercuri, vremea va fi în continuare călduroasă în majoritatea regiunilor, local caniculară după-amiaza în vestul şi sudul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 25 şi 35 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua în nord, centru şi est, iar noaptea în centru, sud şi sud-est, regiuni în care local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Temperaturile minime se vor încadra între 12 şi 22 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.
Marţi vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în vestul şi sud-vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 al disconfortului termic, informează ANM.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în nordul Moldovei şi pe l