Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horia Gârbea, vicepreşedinte ICR: Nu îmi dau demisia. Nu mă ştiu cu nimic vinovat

Publicat in Mediafax, luni 17 iunie 2013 ·

Horia Gârbea, vicepreşedintele Institutului Cultural Român (ICR), a cărui revocare din funcţie a fost cerută luni de Comisiile reunite pentru cultură şi politică externă din Senat, a declarat pentru MEDIAFAX că nu intenţionează să îşi dea demisia din funcţie, pentru că nu se simte cu nimic vinovat.

"Nu mă ştiu vinovat cu nimic. Noi suntem nişte individualităţi, care am făcut mai binele sau mai răul nostru. Eu mă aşteptam şi mă aştept să fiu întrebat, audiat, să ni se analizeze activitatea şi să răspundem de ea. Când am fost votaţi pentru numire, am fost votaţi individual. Când suntem votaţi pentru revocare, găsesc potrivit să fim votaţi la fel. Eu unul nu îmi dau demisia, nu mă ştiu cu nimic vinovat. Am făcut tot ce am putut mai bine şi mai departe să evalueze cine are calitatea. Eu nu îmi dau demisia din proprie iniţiativă. Dacă mă dau ei afară, să fie sănătoşi. Dar ar fi bine să îmi spună pentru ce, cu ce am greşit", a declarat Horia Gârbea.

El a precizat că rămâne la latitudinea comisiilor din Senat să-şi spună punctul de vedere. "Dar eu mă aşteptam ca, atunci când iei o astfel de măsură, să îi întrebi şi pe preopinenţi. Adică, mă aştept la nişte acuzaţii precise, la care pot să răspund. Mai departe mai vedem. Aştept votul, dacă va fi negativ, asta este situaţia, dar nu este un lucru pe care să-l recunosc. Eu, în sinea mea şi faţă de propria mea conştiinţă, sunt cu totul liniştit. Nu am făcut nimic rău, nu am nedreptăţit pe nimeni, nu am încălcat nicio lege", a spus Gârbea.

Acesta a precizat că şi celălalt vicepreşedinte al ICR - Vladimir Simon - are acelaşi punct de vedere cu al său.

"Din câte ştiu eu, este în aceeaşi situaţie. Aşteaptă şi dumnealui să aibă un rechizitoriu, nişte imputări precise, cu ce ne-am făcut vinovaţi. Din punctul meu de vedere, am acţionat, nu sunt membru de partid, am acţionat absolut echidistant din punct de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 52 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 28 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum o ora
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Superliga: Set pentru Unirea Slobozia, scor 6-1, cu FK Csikszereda. Ardelenii au jucat în inferioritate numerică din minutul 33

News.ro acum 3 ore
Formaţia Unirea Slobozia a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 6-1 (2-1), echipa FK Csikszereda, în etapa a doua a Superligii. Pentru Unirea Slobozia au marcat Purece (34, penalti), Aganovic (45+8, 72), Dulcea (55), Rotund (86) şi Said (90)

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

26°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°