Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Americanii de la National Geographic vrăjiţi în Transilvania: „pajiştile cu fân, o splendoare”

Publicat in Romania Libera, luni 17 iunie 2013 ·

Un fotoreporter şi un jurnalist s-au documentat timp de două luni pentru a spune unui public occidental de zeci de milioane de cititori „povestea fânului românesc”. Pentru a depune mărturie prin vorbe, filme şi imagini că o îndeletnicire ancestrală şi primitivă – cositul fânului – reprezintă o verigă indispensabilă în viaţa unor comunităţi de ţărani autentici.

Ediţia din iulie a National Geographic Magazine este una anivresară, sărbătorindu-se 125 de ani de la lansarea primului număr. Prilej, au decis editorii, ca publicul să cunoască una dintre minunăţiile lumii. O minunăţie descoperită în zona Harghita şi apoi în Maramureş (unde au fost realizate 6.000 de fotografii trase toate pe film) şi în faţa căreia autorul Adam Nicolson, baron de Carnock (membru al Societăţii Regale de Literatură din Marea Britanie) şi Rena Effendi (fotograf, laureată cu premii internaţionale precum Getty sau National Geographic) au exclamat (după titlul articolului articolul): „Fânul transilvănean – o splendoare”.

O lume frumoasă prin simbioză

Un zâmbet îţi va fi nelipsit pe buze în vara timpurie dacă ai norocul de ajunge în văile cu irabă proaspătă aflate în jurul Munţilor Carpaţi. Transilvania este locul în care fâneţele au cele mai bogate şi diverse specii de flori. Într-un spaţiu restrâns de 10 metri găseşti 50 de specii diferite de iarbă şi de flori remarcă autorul articolul. “Acest miracol floral e menţinut nu de către natură, ci de către natura muncită de mâna omului. Bogăţia e acolo doar fiindcă o fâneaţă rămâne fâneaţă câtă vreme e cosită în fiecare vară. Abandonată, ar ajunge năpădită de buruieni în trei-cinci ani. Aşa cum e, cel puţin pentru moment, Transilvania e o lume care a ajuns frumoasă prin simbioză.” Desigur, este vorba despre simbioza dintre natură şi om.

Ceea ce nouă nu se pare o banalitate pentru autor devine o revelaţie – „fă o plimb

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 58 minute
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 11 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

LIVE Război în Ucraina, ziua 991: Rusia atacă Ucraina cu drone din mai multe direcţii / Explozii la Kiev şi Odesa

HotNews acum o ora
Explozii au fost auzite în Kiev în noaptea de sâmbătă spre duminică, au relatat martori Reuters, forţele aeriene ucrainene anunţând că un număr de drone ruseşti se îndreaptau spre oraş. Aceeaşi situaţie se petrece şi la Odesa, în sud, în timp ce, po

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 8 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Joe Biden se va întâlni miercuri cu Donald Trump în Biroul Oval

HotNews acum o ora
Casa Albă a transmis că președintele american Joe Biden și președintele ales Donald Trump se vor întâlni miercuri la Casa Albă, la invitația lui Biden. Președintele Joe Biden îl va găzdui miercuri pe președintele ales Donald Trump pentru întâlnirea

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 11 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 11 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Nicolae Ciucă: Pericolul în România este binomul PSD-AUR

G4Media acum 13 ore
Principalul pericol în România este „binomul PSD-AUR”, a declarat, sâmbătă, la Roman, preşedintele PNL şi candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, transmite Agerpres. „La 35 ani de la Revoluţie, în România încă mai încearcă s

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

4°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°