Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România cere Rusiei şi ţărilor vestice să nu aprovizioneze cu armament taberele din Siria

Publicat in Gandul, marți 18 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că în discuţia cu Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate de la Moscova, a exprimat clar că România consideră că atât Rusia, cât şi ţările occidentale trebuie să se abţină de la furnizarea de armament taberelor din războiul civil din Siria.

"De asemenea, o analiză serioasă a fost dedicată situaţiei din Siria, unde noi avem un punct de vedere extrem de clar şi l-am exprimat ca atare. Atât Federaţia Rusă, cât şi ţările occidentale, din punctul nostru de vedere, trebuie să se abţină să aprovizioneze cu armament vreuna din cele două tabere, pentru că, în opinia noastră, şi o spun aici ce am spus şi în discuţii, în opinia noastră, asta înseamnă mai multe victime - acolo este un război civil - mai multe victime şi riscuri deosebite pentru stabilitatea Iordaniei", a afirmat Băsescu într-o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, după întrevederea de luni cu Patruşev.

Şeful statului a arătat că atât Rusia, statele cu vedere similare Moscovei, dar şi puterile occidentale trebuie să cheme la masa tratativelor părţile din războiul civil din Siria şi soluţia să fie găsită pentru a fi organizate alegeri democratice în această ţară.

"De aceea, opţiunea noastră este neaprovizionarea cu armament a celor două tabere aflate în război civil şi, pe de o parte, Federeaţia Rusă şi alte state care susţin punctul de vedere al Federaţiei Ruse, pe de altă parte puterile occidentale trebuie să cheme cele două părţi la masa tratativelor, pentru a găsi o soluţie ce poate rezulta numai din alegeri democratice în Siria", a afirmat Băsescu.

El a arătat că pentru situaţia din Siria există şi experienţa recentă din alte state arabe cum ar fi Libia, sau altele implicate în fenomenul "Primăvara arabă". 'Şi ştim că nici acum lucrurile nu sunt restabilite şi guvernările sunt departe de a fi de multe ori democratice", a s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 44 minute
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum 55 minute
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 6 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 6 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°