Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile locale vor "acoperi" România cu 50 de milioane de euro în acest an

Publicat in Curierul, marți 18 iunie 2013 ·

Symmetrica: 70% din vânzările pieţei de pavele sunt susţinute de proiectele publice

În aceste condiţii, lucrările de amenajare a străzilor vor necesita 9,1 milioane mp de pavele

Autorităţile publice din întreaga ţară se pregătesc să acopere România cu 9,1 milioane de metri pătraţi de pavele în acest an, este de părere compania românească de profil Symmetrica, care estimează că 70% din vânzările totale ale pieţei vor merge în proiecte publice.

Potrivit producătorului de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, în acest moment circa 20% din vânzările de pavele înregistrate pe piaţa locală sunt direcţionate către proiecte private de tip industrial/comercial, în timp ce 10% se îndreaptă către proiecte rezidenţiale sau consumatori finali. "70% din vânzările de pavele înregistrate pe plan local se îndreaptă în acest moment către lucrări de reabilitare a acceselor pietonale, a parcărilor publice, parcurilor sau centrelor istorice din marile oraşe", a declarat, într-un comunicat, remis ieri redacţiei, Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica. Astfel, lucrările publice vor absorbi în acest an un volum total de 9,1 milioane de metri pătraţi de pavele.

Potrivit informaţiilor furnizate de Symmetrica la solicitarea Curierului Naţional, piaţa de pavele din România a avut o valoare de 66,3 milioane de euro şi un volum de 12 milioane de metri pătraţi. Compania estimează pentru acest an un volum de vânzări de 12,5-13 milioane de metri pătraţi de pavele, plasând piaţa, ca valoare, aproape de pragul de 70 de milioane de euro. În aceste condiţii, la preţuri comparabile cu cele de anul trecut, lucrările publice ar putea însuma 50 de milioane de euro, în lucrări de amenajare şi reamenajare a străzilor.

Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti derulează cele mai ample proiecte

Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti se află pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 8 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 7 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 7 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Horoscop sâmbătă, 12 iulie. O zodie s-ar putea confrunta zilele acestea cu un adevăr greu de dus

Adevarul acum 6 ore
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de sâmbătă, 12 iulie.

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Vremea

București
acum

15°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°