Mă învârt în scena şi în preajma „scenei Fotbal” de aproape 50 de ani, am văzut multe meciuri, foarte multe, şi de seniori şi de juniori şi de copii şi de old-boys şi feminine. Am avut parte şi de meciuri interesante şi de meciuri plictisitoare şi de meciuri fade, adică nici interesante, nici plictisitoare. Puţine din categoria meciurilor în care protagoniştii au fost juniori le pot compara cu cel văzut şi filmat săptămâna trecută la Sântana, între campioana judeţului Arad (Unirea Sântana) şi cea a judeţului Alba (CS Cugir). O partidă de toată frumuseţea, o partidă în care s-a văzut că o echipă (cea a gazdelor) face antrenamente serioase, iar jucătorii respectă întocmai indicațiile antrenorilor. A fost un regal al ratărilor, iar dacă cineva îndrăzneşte să spună că un meci nu este plăcut când se ratează atât de mult, nu e sincer.
De zeci de ori , tribuna plină a stadionului din Sântana a aplaudat în picioare. Nici oaspeţii nu au fost o echipă oarecare, nu degeaba au câştigat campionatul judeţului Alba, însă elevii antrenorului Popa i-au copleşit pur şi simplu. Rar am văzut o asemenea echipă disciplinată (de judeţ şi nu numai), disciplinată şi în joc şi în atitudinea jucătorilor, rar am văzut aşa echipă să-şi iubească antrenorul, cu care au sărbătorit fiecare gol marcat.
Ar fi păcat ca avantajul de trei goluri (pentru că a fost în final 3-0 pentru Unirea) să fie insuficient în returul de la Cugir pentru a se califica la faza zonală. Doar lipsa de experienţă a portarului de rezervă (care la Cugir trebuie să fie titularizat pentru eliminarea titularului Gabriel Kalo) ar putea fi un impediment, dar dacă juniorii sântăneni vor evolua ca în meciul tur, nu cred că port putea rata calificarea.
Mi-ar trebui mult spaţiu pentru a descrie istoria meciului de joi, doar ratările mi-ar lua un domeniu covârşitor, ar urma fazele superbe purtate în viteză de mij
