O fabrică de prelucrare a fructelor de pădure va funcţiona în curând la Mănzăleşti
În curând, fructele de pădure, în special cătina de Buzău, nu vor mai merge în Germania sau Elveţia pentru a fi prelucrate şi transformate în produsele naturale foarte căutate pe piaţa externă. Cel târziu la sfârşitul lunii viitoare, în incinta fostului atelier de ceramică din localitate, va funcţiona o fabrică de procesare, una construită la standard european, unde va fi obţinut produsul finit fără ca fructele colectate de pe meleagurile buzoiene să mai fie duse peste hotare.
Potrivit primarului comunei Mânzăleşti, Valeriu Beşliu, până în jurul datei de 20 iulie, lucrările la noua clădire în care va funcţiona fabrica trebuie să fie finalizate şi să primească ok-ul investitorului străin.
Prelucare de deşeuri lemnoase, cu bani europeni
Tot într-o lună, va fi pus în funcţiune un alt proiect, de această dată cu fonduri europene. Este vorba despre o fabrică de prelucrare a rumeguşului şi a deşeurilor din lemn, cu produs finit brichete şi alte produse din lemn.
Aceste două investiţii private sunt pe cale să transforme radical comuna Mânzăleşti, deloc de neglijat fiind locurile de muncă noi create pentru locuitorii comunei. „În maxim o lună de zile, cel puţin 10 locuri de muncă vor fi asigurate la nivelul comunei prin aceste investiţii“, susţine primarul comunei Mânzăleşti. Acestea se adaugă celor peste 20 de noi locuri de muncă create în localitate după predarea staţiei de apă către Compania de Apă Buzău.
Investiţii susţinute
De altfel, activitatea investiţională este una destul de intensă la Mânzăleşti. De două luni, se lucrează intens la reabilitarea DC 101-102, proiect în valoare de 50 de miliarde lei vechi, iar cât de curând va fi finalizată refacerea Căminului Cultural, un proiect de alte 6 miliarde lei vechi. Căm