Cînd gările mor, o parte din sufletul oraşului se stinge. Nu e cazul doar cu gara de la Rădăuţi. Iar fenomenul nu este vizibil doar în România. Capitalismul, modernitatea, zeul automobil, pasiunea nesăbuită pentru viteză, sacrificarea tradiţiei pe „altarul” îmbogăţirii cu orice preţ, orbirea generală a oamenilor care îşi sacrifică memoria în numele unor pseudovalori, toate acestea precum şi alte circumstanţe au dus la moartea multor gări şi în alte ţări precum Franţa sau Marea Britanie sau Germania.

Acum, însă, multe dintre aceste localităţi încearcă să-şi recupereze gările, iar pasiunea pentru trenuri, mai ales în zonele turistice, revine.

Calea ferată care duce de la Suceava la Putna este unul dintre cele mai frumoase trasee din lume. Nu mi-e frică să pronunţ această frază, am călătorit mult prin lume. Faptul că pe această porţiune nu mai circulă acum niciun tren este o imensă pierdere pentru Bucovina precum şi pentru patrimoniul nostru istoric şi afectiv. Într-o bună zi această minunată regiune a ţării va cheltui infinit mai mult pentru a repune în funcţiunea această cale ferată, dacă ea va fi lăsată în continuare în paragină şi abandonată bălăriilor şi neantului afectiv.

Acest articol este o pledoarie pentru salvarea uneia dintre arterele noastre vitale prin care nu mai circulă sînge: traseul Suceava – Putna. Salvarea ei înseamnă o investiţie în viitor. Acum cîţiva ani nişte oameni inteligenţi, talentaţi şi sufletişti au făcut să circule pe traseul respectiv un tren de modă veche… Succesul a fost enorm, a fost ca un dar, ca o bucurie a sufletului. Iniţiativa trebuie reluată, potenţialul ei economic rămîne intact. Nu pentru că aş fi scriitor, ci pentru că sunt rădăuţean aud cum calea ferată care traversează oraşul meu strigă după ajutor. Gara aflată într-o stare de abandonare strigă şi ea după ajutor, cere puţină atenţie, cere de fapt să i s